Volei

„Actuala generaţie de halterofili – cea mai bună din cariera mea de antrenor”

• de ani buni implicat în pregătirea sportivilor de atletică grea, Gheorghe Dinu se arată optimist în privinţa viitorului elevilor săi

La nivelul judeţului, monopolul în plan sportiv a fost deţinut mereu de CS Chimia Rm. Vâlcea – club fanion al Vâlcii – ce are în spate o activitate de zeci de ani. Printre secţiile sportive cu cele mai bune rezultate consemnate în ultimii ani se numără şi cea de haltere. Antrenorul Gheorghe Dinu spune că generaţia actuală pe care o pregăteşte este una de vârf, fiind mândru de ceea ce au demonstrat până acum elevii săi. „Alexandru Şandru – 17 ani, Daniel Moldovan – 20 de ani, Lucian Vlad – 19 ani, Eliza Mureanu – 20 de ani şi Sorina Matei – 13 sunt cei în care am cea mai mare încredere. Toţi au obţinut rezultate notabile la competiţiile la care au participat până acum.

De asemenea, Alexandru Tănăsie, Daniela Gonţan, Adrian Gonţan şi Andrei Popa vin din urmă şi asigură viitorul acestui sport în Vâlcea”, ne spune Gheorghe Dinu. Acesta ne-a mai declarat că, dincolo de ceea ce se vede pe sticlă şi se scrie prin ziare, sportivii cunosc cel mai bine greutăţile cu care se confruntă pentru a ajunge campioni.
„Generaţia pe care o pregătesc este de departe cea mai bună din întreaga mea carieră de antrenor, o parte dintre sportivi fiind deja campioni naţionali. Din păcate, nu mai vine nimic din urmă. Sportul cu halterele este unul foarte greu, care solicită la maxim organismul uman. De aceea, alimentaţia primează în această disciplină. Iar o dietă corespunzătoare, bazată pe foarte multe calorii, este totodată una extrem de costisitoare. Nu poţi mânca toată ziua ciorbă de fasole şi să ai pretenţii de a face performanţă. E foarte greu, de aceea îi apreciez pe aceşti copii formidabili”, spune Gheorghe Dinu. Antrenorul a mai adăugat că acest sport a intrat de ani buni pe o pantă descendentă, din cauza bugetului care, an de an, se subţiază tot mai mult: „Halterele la nivel naţional sunt în cădere liberă de peste 10 ani. Ca de altfel, toate ramurile sportive. Dovada cea mai concretă o reprezintă rezultatele consemnate la Mondiale, Europene şi Olimpiadă.
Halterofilii vâlceni vor concura în intervalul 24-30 august la finala Campionatului Naţional de seniori, ce se va desfăşura la Alba Iulia. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button