Diverse

O asociaţie din Vâlcea lansează o campanie de protejare a caprelor negre

Asociaţia Kogayon, de la Costeşti, a lansat o campanie pentru oprirea vânătorii de capre negre. În două zile, peste o mie de oameni au semnat petiţia, dar sunt aşteptaţi în continuare cât mai mulţi susţinători pentru a schimba legislaţia. „Autorităţile au aprobat împuşcarea a 609 capre negre în sezonul 2019-2020. Cică sunt mai multe decât optimul stabilit din pix. Tot din pix sunt şi numărate de către vânători caprele negre, apoi se stabilesc „cotele de recoltă”. Capra neagră este specie emblematică pentru Carpaţi şi România şi nu reprezintă niciun pericol direct sau indirect pentru oameni, nu produce pagube de niciun fel. Dar unora le place să le crească nişte coarne din pereţi şi altora profitul de pe urma lor. Din 15 octombrie vânătorii pot merge din nou la împuşcat capre negre pentru trofee. Semnaţi şi distribuiţi petiţia care susţine iniţiativa legislativă pentru protejarea caprelor negre! Haideţi să trăiască şi capra neagră, nu numai a vecinului!”, au transmis ecologiştii. Reprezentanţii Kogayon au reamintit că, în 2008, în urma unei campanii asemănătoare, au reuşit să respingă iniţiativă parlamentară care ar fi permis vânătoarea în parcurile naţionale. De atunci, caprele negre din parcurile naţionale o duc bine.

Articole Similare

Back to top button