Administratie

Noul sediu al Primăriei Horezu prinde contur cu ajutorul Consiliului Regional din Cordoba

Primăria Horezu se va muta, cel mai târziu anul viitor, într-un sediu nou, ce va fi amplasat în clădirea în care a funcţionat până de curând Spitalul Orăşenesc. Respectiva locaţie are nevoie însă de o reabilitare aproape totală, iar primarul Constantin Niţu a început deja demersurile în acest sens. „Suntem în fazele de concepere a expertizei tehnice, a studiului energetic, pentru a vedea mai exact ce avem de făcut”, spune Niţu.
Conform afirmaţiilor făcute de edilul democrat-liberal, clădirea va fi reabilitată printr-un proiect european, cu sprijinul Consiliului Regional din Cordoba (Spania). „Proiectul se derulează deja şi are un buget de 80.000 de euro, o sumă care nu e totuşi atât de fabuloasă pe cât s-ar putea crede. Aproape jumătate din bani sunt destinaţi reabilitării acestei clădiri. Reprezentanţii părţii spaniole au venit aici, la Horezu, au văzut clădirea, le-a plăcut şi au acceptat din start să investească în reabilitarea ei. Menţionez că nu au ales o clădire pe care vor să o reabiliteze, ne-au lăsat pe noi să decidem”, a mai afirmat primarul din Horezu.
Constantin Niţu ne-a mai precizat că spaniolii au fost impresionaţi şi de potenţialul zonei Horezu din punct de vedere turistic, al tradiţiilor, al peisajelor, şi nu ar fi exclus să deruleze în viitorul apropiat şi alte proiecte. „Ne-au promis că vor mai identifica şi alte oportunităţi pentru a ne ajuta. E bine că legăturile sunt deja create. Fără îndoială, vor reprezenta un punct important de pornire în viitor. De altfel, deschiderea administraţiei locale din Horezu pentru orice investiţie care ajută la îmbunătăţirea imaginii oraşului este maximă şi cred că s-a observat din plin acest lucru în primul meu an de mandat”, a încheiat Constantin Niţu. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button