Administratie

Anul 2010 poate aduce 18,5 milioane euro în comuna Malaia

După un an de criză, Malaia are toate şansele ca în 2010 să se numere printre comunele cele mai bogate, nu mai puţin de 18,5 milioane euro fiind aşteptate să „intre” în bugetul local. Cu ajutorul acestor bani vor fi definitivate câteva dintre proiectele importante la nivelul acestei localităţi.
În acest sens, proiectul integrat de 2,5 milioane euro, pe Măsura 3.2.2., pe care autorităţile locale din Malaia l-au întocmit în acest an, a fost deja declarat eligibil de către reprezentanţii SAPARD Iaşi în urma vizitei care a avut loc recent în judeţul nostru. Punctajul acumulat le dă speranţe celor care conduc în prezent comuna, în speţă primarul Sergiu Bogdan şi viceprimarul Gheorghe Vangu, că proiectul va primi finanţare. Proiectul include alimentarea cu apă şi canalizarea în satul Sălişte, asfaltarea drumului Rudăreasa din satul Ciunget (pe o distanţă de 3,1 kilometri), care duce la pensiunile din zonă, înfiinţarea unui after-school la Malaia, precum şi achiziţionarea unor obiecte pentru ansamblul tradiţional folcloric „Ciobănaşul”.
În plus, potenţialul turistic al zonei poate aduce comunei Malaia venituri importante în anii următori, o dată cu amplasarea a două pârtii de schi, pentru care şi-a dat girul însuşi preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Cîlea. Recent, chiar Ministerul Turismului, condus de Elena Udrea, a aprobat finanţarea amplului proiect în valoare de 16 milioane euro care vizează amenajarea unor pârtii de schi moderne în comuna Malaia. Fondurile urmează a fi alocate începând cu anul 2010, atunci când vor începe şi lucrările propriu-zise. În zonă, vor fi amplasate practic două pârtii, ambele „după ultima modă, cu tunuri de zăpadă, cum sunt toate la nivel european” – aşa cum s-a exprimat chiar primarul Sergiu Bogdan. Una dintre cele două pârtii va fi amplasată în zona Muntinu, pe o lungime de aproximativ 2,5 kilometri, unde va fi amenajată şi o telecabină, iar alta pe „gol alpin”, la Coasta Benghii, care va avea o lungime de 1,5 kilometri. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button