Administratie

Noul drum de legătură DJ 678 – DN 67, evaluat la un milion de euro

Ionel Vlădulescu, primarul comunei Budeşti, a făcut demersuri la Guvern pentru a obţine finanţare prin Programul „Ordonanţa 28” şi pentru amenajarea drumului comunal care asigură legătura DJ 678 – DN 67, pe o rută mult mai scurtă, de la islazul din Barza, aflat la jumătatea localităţii, până la barajul de la intrarea în Râmnicu Vâlcea. „Multă lume ar evita astfel DN 7, s-ar reduce cu siguranţă numărul de accidente şi blocajele în trafic, în zona Vadova şi la PECO Boromir. Pe de altă parte, acest nou drum ar pune în valoare zona pe care o traversează. Investiţia nu implică despăgubiri, întrucât drumul există şi ne aparţine, numai că este de pământ şi e aproape impracticabil, la ora actuală”, a făcut cunoscut primarul din Budeşti, optimist în ceea ce priveşte răspunul pe care urmează să-l primească de la Ministerul Dezvoltării Regionale. Ionel Vlădulescu a mai spus că acest proiect a fost evaluat la aproximativ un milion de euro, iar noul drum va avea în jur de 3,5 kilometri lungime.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button