Administratie

Nicolae Voicescu şi aproape toţi angajaţii Primăriei Fârtăţeşti vor intra în concediu fără plată

nicolae voicescu fartatestiNicolae Voicescu, ca mai toţi primarii din Vâlcea, se arată foarte dezamăgit de guvernarea USL. Vineri, social-democratul a declarat că localitatea sa se confruntă cu probleme deosebite şi, din păcate, nimeni nu-i întinde o mână de ajutor.

„Persoanele cu handicap şi însoţitorii acestora nu şi-au primit drepturile din iunie. La primărie, salariile nu s-au dat pe octombrie şi noiembrie. În plus, avem datorii mari la furnizori. Pe Ordonanţa 28, pentru asfaltări, cred că sunt lucrări în valoare de 20 de miliarde. N-am primit însă nicio factură, chiar dacă lucrările sunt executate şi pot fi verificate în teren, pentru că am înţeles că nu vom primi niciun ajutor de la Guvern să le achităm”, a spus Nicolae Voicescu, primarul comunei Fârtăţeşti. Alesul PSD a adăugat că datorii are şi pentru canalizare, în jur de 1,5 miliarde lei vechi. „De altfel, în această perioadă, facem probe la canalizare. Ne-a întârziat mult CEZ-ul. Avem 17 staţii de repompare şi a fost greu până am luat avizele. Am mai şi plătit mult pentru ele: un miliard. Abia acum, de curând, au venit să facă legăturile la curent”, a mai afirmat social-democratul. El a anunţat că, în cazul în care localitatea sa nu va fi sprijinită de CJV sau Executiv, zilele acestea, va fi obligat să trimită personalul primăriei în concediu fără plată. „Zilele acestea, voi face o şedinţă cu ei şi, cu mine în frunte, ne ducem în concediu fără plată. Las un om la telefon şi-ncă unul, Doamne fereşte!, în caz că e vreun incendiu sau vreo catastrofă”, a completat Voicescu.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button