Administratie

Nicolae Voicescu se opune desfiinţării şcolii din Dozeşti

voicescu nicolaeÎn timpul guvernării PD-L, la Fârtăţeşti, s-au desfiinţat 7 dintre cele 9 şcoli care funcţionau. Între cele două unităţi de învăţământ rămase, distanţa este foarte mare, motiv pentru care comunitatea locală nu poate renunţa la niciuna dintre ele, cum impune Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea.

Zilele trecute, ca mai toţi primarii din Vâlcea, şi Nicolae Voicescu a primit o înştiinţare de la Inspectoratul Şcolar Judeţean, prin intermediul căreia i s-a transmis că urmează să fie desfiinţată una dintre cele două şcoli rămase la Fârtăţeşti. Social-democratul consideră că această măsură este absurdă şi speră că, la mijloc, este vorba despre o greşeală. „Una dintre şcoli este în zona sudică (Rusăneşti), iar cealaltă în zona nordică (Dozeşti) a comunei. Ambele sunt necesare, mai ales că distanţa dintre ele este foarte mare. Aşa cum se ştie, suntem cea mai mare localitate rurală din judeţ.Cum am putea duce copiii care stau lângă Roşiile la Rusăneşti, adică lângă Bălceşti? Sunt 25 de kilometri. Avem 330 de elevi şi preşcolari. Dacă Inspectoratul Şcolar ia această decizie peste capul meu, atunci să se ocupe de transportul copiilor”, a ripostat primarul din Fârtăţeşti.
Nicolae Voicescu a menţionat că, după desfiinţarea celor 7 şcoli, a făcut faţă noii situaţii transportând copiii cu ajutorul unor microbuze. „Am făcut faţă e un fel de a spune, pentru că ne descurcăm foarte greu. Cheltuielile le suportă primăria. Avem 3 microbuze pentru transportul elevilor, dar – fiind mulţi – abia ne descurcăm. Ne mai trebuia încă un autocar şi, dacă băgam câte două curse dimineaţa şi după amiaza, cred că nu se mai afecta orarul şcolilor. De asemenea, periodic, se mai defectează câte ceva la maşini, iar cantitatea de carburanţi care se consumă nu e deloc neglijabilă. Sunt tot felul de cheltuieli care pică în sarcina noastră. Cei de la Ministerul Educaţiei şi IŞJ ne-au comunicat că, în cazul în care ne opunem acestei măsuri, să suportăm cheltuielile. Păi, de unde? Nu ne-au dat destule responsabilităţi şi bani… zero? Bugetul local, la Fârtăţeşti, e de 2,5 miliarde de lei. Cum să-i mai împarţi?”, a mai spus primarul din Fârtăţeşti. Voicescu a adăugat că firesc ar fi fost ca cei care conduc sistemul de învăţământ să se consulte şi cu autorităţile locale înainte de a veni cu „această prostie”. „Nu ni s-au comunicat nici măcar criteriile în baza cărora s-a stabilit comasarea şcolilor. Nu ne-a întrebat nimeni nimic. Au hotărât singuri şi ne-au pus în faţa faptului împlinit. Este strigător la cer ce se întâmplă şi sper ca cei care conduc judeţul să nu lase lucrurile aşa. Eu, unul, mă voi împotrivi acestor măsuri aberante”, a mai precizat Voicescu.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button