Liga IIIFotbal

Nici din a doua încercare (din ultimele două săptămâni) ”municipalii” nu au reușit să învingă Colonești. SCM a cerut penalty în minutul 90

Deși așteptările sunt mari, SCM nu reușește să ”rupă gura târgului”, chiar dacă e în grafic, din punctul de vedere al rezultatelor, în lupta pentru locurile de baraj. După ce în urmă cu două săptămâni au remizat cu Vedița Colonești, ”roș-albaștrii” au repetat deznodământul și în prima etapă din play-off. Nu a mai fost 0-0, ci 1-1. Oaspeții au deschis scorul în minutul 27. Au pătruns pe ”bulevardul” din partea dreaptă, s-a centrat în fața porții, iar Bessong Jr., singur în careu, a trimis balonul cu capul în plasă: 0-1. Vâlcenii au cerut off-side la această fază, dar de la margine nu s-a ridicat fanionul. Până la deschiderea scorului, SCM avusese două ocazii importante. În minutul 3, după o fază fixă, un corner, Pîrvu a centrat, iar Lăzărescu, cu capul, a trimis balonul în bară. Apoi Ovidiu Popescu a încercat să surprindă cu o torpilă de la 35 de metri. Portarul advers, cu o paradă spectaculoasă, a respins în corner. Și după primirea golului, elevii lui Gabi Mangalagiu au avut reacție. Georgescu, din dreapta, a ”aruncat” mingea în careu, iar Ivan, cu capul, l-a copiat pe Lăzărescu. Balonul s-a oprit tot în bară. La ultima fază a reprizei, în minutul 45+2, Georgescu a scos o lovitură liberă la limita suprafeței de pedeapsă, ușor lateral dreapta. Neagu a avut o execuție impecabilă și a stabilit scorul pauzei: 1-1. În partea secundă, SCM nu a mai fost la fel de periculoasă, ocaziile s-au rărit. Oaspeții au avut o bară. La una dintre ultimele acțiuni ofensive, în minutul 90, după o lovitură liberă, Orbișor a căzut în careu, ținut de adversar. Gazdele au cerut penalty, arbitrul a lăsat jocul să continue. Partida s-a terminat la egalitate. Punctul obținut o menține pe SCM pe locul secund, însă avansul liderei, din Turnu Măgurele, a crescut, după ce aceasta a câștigat în runda inaugurală a play-off-ului cu Dăești. În următoarea etapă, vineri, pe 5 aprilie, SCM va înfrunta, în deplasare, tocmai echipa de pe primul loc, Cetatea Turnu Măgurele.

Pentru SCM au evoluat în confruntare cu Vedița: Gherguș – Georgescu, Lăzărescu, Bărbuți, Orbișor, Neagu, Popescu, Cruceru, Pîrvu, Geantă, Ivan. Au mai intrat: Tilioiu, M. Iordache, Turcu, Simeanu.

Articole Similare

Back to top button