Liga III

Nepotul lui Jackie Pintilie, fostul fundaş de la Chimia, jucător de bază la Braşov, în Liga a III-a

Andrei Dima, nepotul fostului preşedinte al AJF Vâlcea şi fost fotbalist la Chimia, Constantin Pintilie, a ales să-şi continue studiile la Braşov. Face facultatea la poalele Tâmpei (de Sociologie şi Comunicare, din cadrul Universităţii Transilvania), iar programul încărcat şi distanţa l-au împiedicat să mai continue cu Viitorul Dăeşti. După despărţirea de formaţia din Fedeleşoiu, Dima (20 de ani) a semnat cu Kids Tâmpa Braşov, formaţie de Liga a III-a, care se bazează mult pe fotbaliştii tineri, majoritatea din propria pepinieră. Kids este nimeni alta decât echipa care a eliminat Băbeniul la barajul pentru promovarea în cel de-al treilea eşalon. Formaţia braşoveană ar putea ajunge din nou în situaţia de a juca baraj pentru evitarea retrogradării. E pe ultimul loc în Seria a V-a, cu două victorii, două remize şi 11 înfrângeri. Vâlceanul Andrei Dima este unul dintre jucătorii utilizaţi constant de antrenorul de la Kids. La final de an, Andrei a fost intervievat de oficialii clubului, care au prezentat, ulterior, concluziile fotbalistul vâlcean.

”Andrei Dima este un tânăr de 20 de ani care face parte de câteva luni din echipa de seniori a ACS Kids Tâmpa Braşov, ce activează în Liga a 3-a. Chiar dacă nu este crescut de gruparea «alb-albastră», Andrei s-a adaptat repede la Braşov şi a devenit un om de bază al «urşilor». Cu un calm neobişnuit pentru un jucător tânăr, Andrei Dima oferă siguranţă la mijlocul terenului şi le dă încredere colegilor săi”, este descrierea făcută de ACS Kids Tâmpa Braşov.

„Mă bucur că fac parte din acest proiect numit ACS Kids Tâmpa Braşov. Am venit cu inima deschisă aici şi consider că avem o echipă frumoasă. Una plină de tineri ambiţioşi, care doresc să realizeze ceva în acest sport pe care-l iubeşte toată lumea. Eu mă bucur să fiu aici şi să pun umărul pentru a îndeplini obiectivul, acela de a ne păstra locul în Liga a 3-a şi în sezonul următor. Kids Tâmpa merită să joace în Liga a 3-a şi, poate, într-o zi, de ce nu, şi mai sus”, a declarat Andrei Dima, pentru site-ul clubului.

„A fost foarte dificil. Pentru că am jucat cu echipe ce au în componenţă jucători cu o experienţă mult mai mare ca a noastră. Au fost destule momente în care lipsa noastră de experienţă ne-a privat de puncte importante. Pentru că nu am jucat rău. Ba chiar spre final am avut meciuri din ce în ce mai bune, în care am dominat aproape toţi adversarii. Însă nu am reuşit să adunăm şi puncte. Eu sunt încrezător că, cu o pregătire bună de iarnă şi cu mai multă încredere în forţele noastre, nu vom avea probleme în a ne salva de la retorgradare”, a mai adăugat sportivul din Goranu.

„Pentru mine este un moment bun acesta, în care joc aproape meci de meci pentru Kids Tâmpa în Liga a 3-a. Îmi doresc să am evoluţii bune, să îmi ajut echipa, dar şi să cresc de la joc la joc pentru a-mi deschide astfel şi alte posibilităţi, acelea de a face pasul la un nivel superior. Cu multă muncă, ambiţie, dar şi răbdare, putem realiza orice ne propunem”, a completat Andrei Dima.

Articole Similare

Back to top button