Liga IV

Nea Toli s-a internat la Clinica de Cardiologie din Cluj-Napoca

Doctorul echipei Dinamo 2007 Rm. Vâlcea, Constantin Mihai, a luat decizia de a se retrage, temporar, din activitatea fotbalistică, pentru a-şi dedica mai mult timp vieţii personale. Săptămâna aceasta, nea Toli se va interna pentru un control medical amănunţit la Clinica de Cardiologie din Cluj-Napoca. În ultima vreme, doctorul a acuzat câteva probleme cardiace, specifice vârstei şi a dorit să se facă o serie de analize. Trecut de 70 de ani, Constantin Mihai este unul dintre cele mai respectate cadre medicale implicate în sportul-rege judeţean, după ce a vegheat campionate întregi la starea de sănătate a jucătorilor. „Sunt anumite perioade în viaţă când e indicat să îţi dedici mai mult timp ţie decât altor activităţi curiculare. În ultimul timp, am avut tot mai multe fibrilaţii şi vreau să fac analize detaliate pentru a şti dacă e nevoie de vreo intervenţie chirurgicală sau nu. Inima trebuie să fie mereu sănătoasă, pentru că ea ne ajută să iubim, deci e cea mai de preţ”, spune doctorul.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button