Politica

Muşat a câştigat războiul cu ANI. CAP şi ÎCCJ i-au dat câştig de cauză

În anul 2018, Agenţia Naţională de Integritate îl declara incompatibil pe Daniel Muşat, pe motiv că, în perioada 2012-2016, a deţinut şi exercitat simultan mandatul de primar al comunei Milcoiu şi funcţia de membru în Consiliul de Administraţie al Şcolii Gimnaziale.

A fost una dintre situaţiile în care, în opinia noastră, ANI a acţionat mizerabil, politic şi a făcut un dosar pe genunchi, la comandă. Inspectorii de integritate au invocat faptul că alesul local ar fi încălcat dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003. O porcărie! Este cât se poate de normal ca primarul unei comune să ştie situaţia din unităţile de învăţământ pe care le gestionează şi cum altfel decât făcând parte din CA poate avea acces rapid la informaţii, în baza cărora să ia cele mai bune decizii pentru copiii din localitatea sa? Daniel Muşat şi-a căutat dreptatea în Justiţie şi, timp de 4 ani, a dus lupte grele cu „sistemul”. În iunie 2019, a obţinut prima victorie: Curtea de Apel Piteşti a admis cererea formulată de primarul comunei Milcoiu şi a dispus anularea Raportului de evaluare nr. 26354/G/II/02.08.2018 emis de ANI. De asemenea, magistraţii au hotărât ca Agenţia Naţională de Integritate să-i plătească alesului local 4000 de lei – cheltuieli de judecată. Recursul s-a judecat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care, marţi, 8 februarie a.c., după 4 ani în care a fost Muşat a fost vânat, hăituit, bălăcărit în presă ş.a.m.d., a confirmat soluţia de la Piteşti, în favoarea alesului local. Hotărârea este definitivă.

 

Articole Similare

Back to top button