Liga IV

Masacru pe „sintetic”

sintetic masacru* jucătorii Coziei n-au avut milă faţă de Olteţul Alunu, spulberând-o cu 13-0

Partida dintre Cozia Călimăneşti şi Olteţul Alunu, desfăşurată sâmbătă, 27 martie, pe terenul sintetic din Zăvoi, a fost poate cea mai disproporţionată valoric care a avut loc în sezonul acesta în Liga a IV-a. Primul minut, primul gol pentru trupa pregătită de Gabriel Mangalagiu. Văduva avea să declanşeze potopul la poarta adversă încă de la prima atingere de balon, deschizând scorul după o pătrundere „ca în brânză” în defensiva echipei din sud-vestul judeţului. Până la pauză, ocupanta locului 2 în „Elită” avea să mai înscrie de patru, stabilind scorul la 5-0, pentru ca în partea secundă a disputei meciul să intre realmente în analele fotbalului judeţean. Rezultatul final, unul incredibil: 13-0.
„Eu nu mai apăr, că nu vreau să mă mai fac de râs”, avea să spună la pauză goal-keeper-ul din Alunu. Mai în glumă mai în serios, portarul Olteţului a presimţit avalanşa de goluri. Spre final, acesta chiar refuzase să mai stea în poartă, Mitrea, Dumitru & Co. înscriind la foc automat. Partida a fost presărată şi cu scene comice, una dintre ele fiind cea când arbitrul de centru Adrian Comănescu le-a rugat pe gazde – în glumă, bineînţeles – să nu mai dea niciun gol, pentru că i se umpluse hârtiuţa de marcatori. „Îţi aducem noi o coală A4”, avea să strige cineva din tribune. 
În fine, Olteţul Alunu a arătat pe „sintetic” ca o echipă total debusolată, al cărei loc nu se regăseşte nicidecum în Liga a IV-a, ci mai degrabă la „Onoare”, undeva pe locurile de mijloc ale clasamentului. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button