Liga IV

Malaia leagă două victorii la rând. Pană și Chirculescu au reușit ”dubla” cu Alunu. Oaspeții au făcut contestație

După succesul din meciul orgoliilor, cu Brezoi, primul obținut în acest campionat, Foresta Malaia a reușit să lege și a doua victorie. Formația coordonată de Marius Pruneși s-a impus cu scorul de 4-1 în fața echipei Oltețul Alunu. ”Cred că a fost cel mai ușor meci al nostru de până acum. Victoria a venit normal, conform cursului jocului. Am avut 2-0 la pauză, apoi 4-0. Flavius Chirculescu și Ștefan Pană au marcat de câte două ori. Pană, o dată din penalty. La 0-0 am avut și o bară. Daniel Vangu a ratat ținta. Oaspeții au dat singurul gol pe final, deci nu am avut emoții. Ne-au lipsit doar doi jucători, Andro Pruneși și Costi Crangă. În etapa viitoare jucăm la Budești. Ar fi excelent dacă am câștiga și acolo”, a spus Marius Pruneși, la finalul întâlnirii cu Alunu. De menționat ar mai fi că oaspeții au făcut o contestație la pauză, pentru substituire, pe Chirculescu și Cîrstoiu. ”Nu am nicio emoție. Jucătorii s-au prezentat la raport, și-au dat datele, arbitrii le-au făcut poze”, a adăugat oficialul Forestei.

Articole Similare

Back to top button