Liga III

Luna aceasta, Consiliul Judeţean ar putea aproba ajutorul financiar de 25.000 de lei pentru echipa din Treapt

Primarul Nicolae Sărdărescu a depus eforturi pentru a le oferi jucătorilor de la Flacăra Horezu cele mai bune condiţii pentru a evolua în Liga a III-a. Din această lună, echipa din Treapt ar putea beneficia şi de sprijinul financiar al Consiliului Judeţean. Edilul din Horezu a făcut de mai mult timp demersuri în acest sens şi a solicitat 25.000 de lei lunar instituţiei conduse de Costi Rădulescu. Decizia de aprobare a acestei sume ar urma să fie luată de consilierii judeţeni într-o şedinţă care va avea loc în curând. „Promisiunea este aceea că, din octombrie, vom primi banii pe care i-am solicitat, adică 250 de milioane de lei vechi pe lună. Cererea noastră va fi supusă la vot în următoarea şedinţă a Consiliului Judeţean. Ar fi un ajutor financiar important pentru noi şi sunt convins că preşedintele Costi Rădulescu se va ţine de cuvânt. Cred că merităm din plin să fim sprijiniţi, având în vedere că Flacăra este singura echipă care reprezintă judeţul Vâlcea în Liga a III-a. În plus, parcursul nostru de până acum este extraordinar, iar la meciurile de pe teren propriu sunt prezenţi foarte mulţi spectatori”, a subliniat Sărdărescu.

Oficialii din Treapt vor să-l readucă pe unul dintre jucătorii de bază din sezonul trecut

În încheiere, edilul a mai anunţat că, în curând, Flacăra Horezu va realiza un nou transfer important. Este vorba de unul dintre jucătorii de bază de anul trecut, care a pus umărul la promovarea istorică a grupării horezene în Liga a III-a. Nicolae Sărdărescu a preferat însă să păstreze misterul în ceea ce priveşte numele fotbalistului în cauză, până ce transferul va fi perfectat. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button