Liga III

Lovitură dură pentru Călimăneşti înainte de debutul în Liga a III-a!

Comisia de Disciplină a AJF s-a reunit înainte de a începe campionatul. Meciul de Supercupă, dintre Cozia Călimăneşti şi Sparta Rm. Vâlcea, câştigat de echipa din staţiune la loviturile de departajare, s-a lăsat cu sancţiuni drastice, ţinând cont de circumstanţe şi nevoile fiecăreia dintre cele două formaţii. Trei jucători au primit cartonaşul roşu. Doi din tabăra echipei de Liga a III-a. Nu vor putea juca, se pare, în prima etapă din Seria a VI-a a celui de-al treilea eşalon, contra Dăeştiului. Este vorba despre Silviu Rădoi şi Raul Horumbă. Rădoi a primit roşu pe bancă. A fost sancţionat cu două etape de suspendare şi 300 lei amendă. Horumbă a primit al doilea galben, iar în această situaţie sancţiunea e de o etapă de suspendare şi 80 lei amendă. De asemenea, a fost sancţionat şi antrenorul Vasile Ilinca. Acesta nu a primit cartonaşul roşu pe teren, dar membrii comisiei l-ar fi judecat în baza declaraţiilor unor oficiali prezenţi la meci. A primit două etape de suspendare şi 100 lei amendă pentru folosirea unui limbaj şi/sau gesturi agresive, ofensatoare sau ireverenţioase. Dacă pedeapsa e valabilă şi la FRF, debutul lui Vasile Ilinca pe bancă, la Liga a III-a, se amână. În privinţa Spartei, aceasta nu se va baza în prima etapă pe Ştefan Popa. ”Dică” a fost eliminat pentru cumul de galbene şi a primit o etapă de suspendare şi 80 lei amendă.

Articole Similare

Back to top button