Liga III

Derby local disproporţionat în prima etapă a Ligii a III-a! Cozia merge fără şase jucători la Fedeleşoiu

Prima etapă a Ligii a III-a a programat şi un derby local. Va fi derby doar cu numele. Viitorul Dăeşti, printre principalele favorite la locul I, va primi vizita nou-promovatei Cozia Călimăneşti. Trupa din staţiune nu a reuşit prea multe transferuri, în această vară, ba mai mult a şi pierdut o parte din jucătorii care au ajutat-o să facă pasul către Liga a III-a. Nu sunt auspicii bune. Pentru meciul de la Fedeleşoiu a pierdut, în plus, câţiva fotbalişti. Bornea e accidentat, Alexandru Ştefan, Silviu Rădoi şi Raul Horumbă, suspendaţi, iar Lăzărescu nu poate ajunge la meci. Oricum, şi cu ei pe teren, Dăeşti era cotată cu prima şansă la câştigarea jocului. Pare că se va pune doar problema diferenţei de scor. Partida dintre Viitorul Dăeşti şi Cozia Călimăneşti va avea loc vineri, 26 august, de la ora 18.00, la Fedeleşoiu. Intrarea este gratuită. În etapa a II-a, Cozia va juca, pentru prima dată, pe teren propriu, în Liga a III-a, contra celor de la Craiova 2, în timp ce Dăeşti are meci greu în deplasare, contra unei formaţii bune a campionatului, CSM Alexandria, care i-a creat probleme şi în sezonul precedent.

Articole Similare

Back to top button