Fără categorieLiga VFotbal

„Locul 9 – cea mai slabă clasare din ultimii 12 ani, de când mă ocup eu de echipă!”

valcu nicolae* antrenorul Nicolae Vâlcu a analizat prestaţia formaţiei Olteţul Zătreni în actualul sezon al Ligii a V-a

După primele 14 etape din actualul sezon, Olteţul Zătreni se află pe locul 9 în Seria Sud din Liga a V-a, o clasare mult sub aşteptări. Antrenorul Nicolae Vâlcu a precizat că este dezamăgit de această poziţie şi a menţionat că locul ocupat la finele anului 2015 este cel mai slab din perioada când acesta s-a aflat la comanda echipei din Zătreni. „E o clasare slabă, asta e clar! Ca să fiu sincer, e cea mai proastă de când mă ocup eu de echipă, adică de vreo 12 ani. N-am fost niciodată pe un loc atât de inferior, exceptând perioada când am jucat în Liga a IV-a, unde era însă cu totul altceva. Dar, în Liga a V-a, din momentul când am preluat eu echipa, prin 2003, e cea mai slabă clasare”, a subliniat Vâlcu.

„În patru meciuri, noi am jucat în doar 10 jucători, de la început până la final, pentru că n-am avut practic pe cine să introducem pe teren”

Antrenorul formaţiei din comuna administrată de primarul Constantin Liţoiu spune însă că rezultatele sub aşteptări din acest sezon au fost justificate de subţirimea lotului, care l-au făcut ca, în unele partide, să nici nu poată alinia un „unsprezece” complet. „Vreau să menţionez că au fost patru meciuri în care noi am jucat în doar 10 jucători, de la început până la final, pentru că n-am avut practic pe cine să introducem pe teren. De aceea ne-am şi clasat pe locul acesta slab. Pe de altă parte, pe lângă faptul că aveam doar 10 oameni la dispoziţie, 3-4 dintre aceştia erau copii, lipsiţi de experienţă, care nu au dat randamentul scontat, aşa că eram descoperiţi total pe unele posturi, deoarece nu au putut să facă faţă la un nivel aşa de ridicat. Nu au confirmat deloc, dar îi trimiteam totuşi pe teren, pentru că altfel am fi jucat în 6 sau în 7 şi riscam să pierdem meciurile la «masa verde». Din cauza asta, am şi luat bătaie zdravăn la Rapid Voiceşti (8-0). Am jucat în 10 şi la Lungeşti, şi la Pesceana, cu mulţi tineri lipsiţi de experienţă, care practic nu ne-au ajutat decât la număr. Ca să nu mai amintesc de ghinionul pe care l-am avut în meciul de la Grădişea, unde am jucat în 10 oameni din minutul 40, după ce ne-a fost eliminat un jucător prea uşor. Ne-am dat un autogol stupid în minutul 88, iar apoi am încasat un alt gol aiurea, care a pecetluit soarta partidei”, a adăugat Nicolae Vâlcu.

„Dacă aveam toată echipa la dispoziţie meci de meci, am fi ocupat cu siguranţă unul dintre primele trei locuri şi ne-am fi bătut la promovare”

Dincolo de faptul că lotul a fost unul incomplet, Vâlcu a apreciat însă evoluţia jucătorilor pe care a contat. „În mod cert, puteam să ne clasăm mai sus, dar nu în condiţiile în care ne-am confruntat cu atâtea absenţe. Mulţi dintre titulari noştri au fost plecaţi peste hotare, la muncă, iar alţii nu au putut să vină la toate meciurile, din cauza serviciilor pe care le au. Cum a fost, de exemplu, şi cazul fiului meu, Adrian Vâlcu, care lucrează la Bucureşti şi vine acasă doar odată la 2-3 săptămâni. Dacă e să ţinem cont de aceste aspecte, pot să zic că locul 9 este unul acceptabil. Avem puţin puncte, dar, repet, doar pentru că am jucat adesea în 10 oameni şi fără titularii noştri obişnuiţi, ci doar cu jucători de rezervă tineri, lipsiţi de experienţă. La multe meciuri, am avut doar 5-6 titulari. Ca să nu mai zic şi că de multe ori, cam în jumătate dintre partide, ne-a mai lipsit portarul titular, Victor Herăscu, pentru că jucam sâmbăta, iar acesta nu putea să vină de la serviciu. În aceste condiţii, am apelat la o altă improvizaţie şi am folosit între buturi un jucător de câmp neexperimentat. Aşadar, dacă e să punem totul în balanţă, e o clasare normală, ca să zic aşa. Dacă aveam toată echipa la dispoziţie meci de meci, am fi ocupat cu siguranţă unul dintre primele trei locuri şi ne-am fi bătut la promovare”, a concluzionat Nicolae Vâlcu. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button