Liga III

”Locul 4, la finalul turului, este unul onorabil pentru noi, chiar dacă era loc şi de mai bine”

Preşedintele ACS Flacăra Horezu, Vali Grigorescu, consideră că locul ocupat de Flacăra la finalul turului nu este cel mai bun, dar nici unul care să dezamăgească: ”Am terminat turul pe locul 4, unul onorabil pentru noi. Suntem o echipă în formare, am făcut jocuri bune. Ne mulţumesc, până la urmă, rezultatele, chiar dacă se putea şi mai bine. Suntem optimişti că vom reuşi să creştem şi mai mult. După ultima etapă din acest an, o să avem o şedinţă de analiză şi vedem ce e de făcut în continuare. Noi asta ne-am propus, să formăm o echipă pentru viitor, să rămânem în Liga a III-a. Dacă vor creşte pretenţiile, normal că trebuie întăriri. Intenţionăm să facem acest lucru. Domnul primar vrea să consolidăm lotul. Ne-am mai orientat la câţiva jucători, dar rămâne de văzut ce decizii vom lua. În momentul în care iei ceva, trebuie să şi renunţi, pentru că bugetul nu poate să crească de la o zi la alta. (…)

Se vor rezolva lucrurile şi în privinţa salariilor. Suntem cu luna august achitată. Mai avem septembrie şi octombrie. Sper să rezolvăm cu totul, să plece băieţii liniştiţi în vacanţă. (…). Dacă Ministerul Sănătăţii şi compartimentul medical al FRF vor accepta acele teste rapide despre care a vorbit ministrul Tineretului şi Sportului, ar fi o gură de oxigen pentru cluburi şi pentru noi. Pentru testele RT-PCR noi am plătit până acum câte 200 lei de persoană, dar ultima dată le-am făcut cu 280. Testele rapide am înţeles că sunt mult mai ieftine, aproximativ 50 lei”.

Articole Similare

Back to top button