Administratie

La Slătioara, Sorin Romcescu asfaltează drumul Chivu – Drăgulescu (1,65 km)

În această perioadă, la Slătioara, se apropie de finalizare două investiţii demarate în urmă cu doi ani de primarul Sorin Romcescu. Ambele au beneficiat de finanţare pe OG 28. În primul rând, a fost vorba de asfaltarea a 8,5 kilometri de drumuri de interes local. Potrivit alesului PSD, chiar zilele acestea se lucrează la drumul Chivu – Drăgulescu, în lungime de 1,65 kilometri, ultimul pe care va mai fi turnat covor bituminos. „Pe acest tronson, pe lângă lucrările de asfaltare, se vor face şi rigolele. Altfel, în paralel se mai lucrează şi la definitivarea celorlalte drumuri, pe care se mai realizează de asemenea rigolele, unde mai e nevoie. În opinia mea, în cel mult o lună, firma Delta ACM va pune punct activităţilor din cadrul acestui proiect. Pe de altă parte, tot în această perioadă, se lucrează intens şi la finalizarea proiectului de extindere a reţelei de canalizare în satele Milostea şi Goruneşti. În prezent, mai avem ceva de lucru în Goruneşti, unde investiţia se află pe ultima sută de metri. Am primit toţi banii aferenţi pentru încheierea lucrărilor, nu mai avem probleme cu finanţarea. Prin acest proiect, s-au introdus în total 7,7 kilometri de canal, din care 3,4 în Milostea şi 4,3 km pe Goruneşti”, a precizat Romescu. Primarul din Slătioara aşteaptă la rândul său o veste bună de la Guvern, în ceea ce priveşte aprobarea investiţiilor pentru care a solicita finanţare pe PNDL 2, în primăvară. „Din câte am înţeles, unele obiective vor fi prioritare pentru Guvern şi vor fi finanţate în prima fază. Vor fi trei sesiuni de acordare a fondurilor: una în iunie, alta în septembrie, iar ultima în decembrie. Rămâne de văzut care dintre proiectele noastre vor intra la finanţare. Am solicitat fonduri pentru asfaltarea de drumuri, realizarea de punţi pietonale, construirea unui dispensar medical, dar şi pentru modernizarea iluminatului public”, a conchis Sorin Romcescu. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button