Administratie

La Scundu, Blejan extinde sistemele de apă, canalizare şi iluminat public

În afara drumurilor pe care, anul acesta, vrea să le modernizeze, primarul Dumitru Blejan, de la Scundu, are ca obiectiv prioritar şi extinderea sistemelor de apă şi canalizare. În urmă cu câţiva ani, cu finanţare guvernamentală, a introdus aceste servicii pe o distanţă de 11 kilometri, dar acum crede că poate rezolva această problemă în toată comuna. „La ora actuală, apă şi canalizare avem pe DJ 645, însă, urmează să mărim reţele cu încă 8,5 kilometri. La finalul investiţiei, vom acoperi toate cele 4 sate. Finanţarea lucrărilor a fost aprobată în 2017 şi va fi asigurată prin PNDL”, a subliniat social-democratul. Un alt proiect la care Dumitru Blejan ţine foarte mult şi pe care vrea să-l demareze anul acesta se referă la modernizarea sistemului de iluminat public din Scundu. În prezent, reţeaua măsoară în jur de 17 kilometri, iar becurile folosite, în jur de 390, sunt economice. „Proiectul de modernizare a sistemului de iluminat public are o valoare estimată la aproximativ 600 de mii de lei. Vom înlocui becurile existente şi vom completa numărul lor până la 600. Altfel spus, vom avea lămpi cu LED pe fiecare stâlp. Ne aşteptăm ca, ulterior, factura la curent şi costurile de întreţinere a sistemului să scadă semnificativ”, a mai precizat reprezentantul PSD.


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button