Administratie

La Măciuca, Mugur Mărcoianu va încerca să obţină finanţare, prin PNDL, pentru a asfalta încă 8 km de drumuri

Primarul comunei Măciuca, Mugur Mărcoianu, a obţinut finanţare, prin PNDL 2, pentru cele două dispensare umane din Oveselu şi Ştefăneşti, unde vor avea loc ample lucrări de modernizare, extindere şi dotare. La primul dintre acestea, se vor investi 5,51 miliarde de lei vechi, iar la cel de-al obiectiv valoarea lucrărilor va fi de 7,72 miliarde de lei vechi. „În ultima perioadă, am depus eforturi intense pentru obţine toate avizele necesare şi a ne încadra în termenul limită fixat de Ministerul Dezvoltării pentru depunerea documentaţiei pentru cele două dispensare. Anul viitor, sper că vom primi finanţare de la Guvern, prin PNDL, şi pentru celelalte investiţii pe care vrem să le realizăm în localitate. În acest sens, prioritar va fi proiectul de asfaltare a încă 8 kilometri de drumuri de interes local, pentru care sperăm să ne fie repartizate fonduri chiar în următoarea sesiune. Dacă vom duce la bun sfârşit şi acest nou proiect, ne vom mândri cu faptul că vom avea toată infrastrutura rutieră din comună modernizată ca la carte. Aşa cum se cunoaşte, în ultima perioadă, s-au încheiat lucrările de asfaltare pe drumul din satul Bocşa (6 km), iar în curând sperăm să se încheie şi cele de pe drumul din Ciocănari (2 km). Acestea au făcut parte din proiectul accesat în precedenta sesiune pe OG 28, prin care s-au modernizat, în total, 15 kilometri de drumuri şi uliţe”, a precizat Mugur Mărcoianu. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button