Administratie

La Diculeşti, a început elaborarea PUG-ului şi a RLU

La Diculeşti, sunt în toi pregătirile pentru organizarea zilei comunei, programată pe 3 iunie. Până în prezent, primarul Armand Cupăreanu a finalizat negocierile pentru artişti, scenă, sonorizare, lumini, cortul special şi artificii. Piesa de rezistenţă a programului va fi recitalul Mariei Ionescu Căpitănescu, dar la eveniment vor fi prezenţi şi alţi artişti foarte talentaţi: Victoria Cica, Violeta Constantin, Mlădiţele Oltului (Alexia Rotaru, Andreea Iacob, Alexandra Ciobanu, Rebeca Mierlan, Amelia Olteanu, Miruna Mufar, Mădălina Maria, Alexandra Truşcă, Antonia Păsat, Raisa Cupăreanu, Maria Albăstroiu, Evelina Bălşeanu şi Alesia Cojocaru), Giulia Şerban, Adina Panait şi Taraful lui Nicu Puia. Săptămâna aceasta, edilul PNL a început şi elaborarea Planului Urbanistic General şi a Regulamentului local de urbanism, două documente extrem de importante pentru orice localitate. De asemenea, a demarat proiectarea sistemului de supraveghere care, la fel, nu trebuie să lipsească din nicio localitate. De Studiul de fezabilitate şi de Proiectul tehnic, se va ocupa o firmă specializată de la Craiova – VHE Service SRL.

Articole Similare

Back to top button