Administratie

La Călimăneşti, s-au introdus 20 de kilometri de canalizare, prin ADI Apa Vâlcea

Printre localităţile care au obţinut finanţare prin ADI Apa Vâlcea, pentru a fi realizate investiţii în sistemele de alimentare cu apă şi canalizare, se numără şi oraşul Călimăneşti. În staţiunea administrată de primarul Florinel Constantinescu s-au finalizat deja lucrările de introducere a 20 de kilometri de canalizare şi a unor mici extinderi ale reţelei de apă. Pentru o parte din lucrări, a avut loc şi recepţia tehnică. În altă ordine de idei, autorităţile locale din staţiunea de pe Olt au renunţat, de curând, să mai preia în administrare, de la Regia Autonomă de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor „România Film” (RADEF), cele două cinematografe din localitate. Este vorba de Sala „Cozia” (cu 266 de locuri) şi de Sala „Oltul” (281 de locuri). Iniţial, la propunerea primarului Florinel Constantinescu, consilierii locali şi-au dat acordul de a „muta” cele două cinematografe din domeniul privat al statului, în speţă din administrarea RADEF, în domeniul public al oraşului, adică în administrarea Consiliului Local. Scopul era exclusiv acela de a le renova, deoarece, aşa cum a precizat chiar edilul PNL, cele două foste săli de filme erau „singurele din staţiune care nu prea se mai încadrau în amplul proces de înfrumuseţare a localităţii”. Acestea erau de ani buni în paragină, starea de degradare accentuându-se de când au fost scoase total din funcţiune. Până la urmă, conducerea Primăriei Călimăneşti a ajuns însă la concluzia că nu mai poate accesa fonduri europene pentru a recondiţiona cinematografele „Cozia” şi „Oltul”, astfel că acestea au revenit în administrarea statului. „Iniţial, am fost de acord să preluăm cele două foste săli de filme în administrare, pe o perioadă de cinci ani, şi să le modernizăm, urmând ca apoi acestea să se întoarcă la RADEF. Aceasta era cea mai bună metodă pentru a le da o altă faţă, din moment ce altfel nu se puteau atrage fonduri pentru a le înfrumuseţa. Între timp, s-a constatat însă că nu există practic nicio măsură europeană pentru a obţine finanţare pentru renovarea unor cinematografe, iar cum nici din bugetul local nu exista această posibilitate, hotărârea iniţială a Consiliului Local a fost abrogată”, au transmis reprezentanţii Primăriei Oraşului Călimăneşti. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button