Diverse

Juniorii-republicani de la FC Oltchim, pregătiţi pentru debut

* pe 4 septembrie, în runda inaugurală a noului sezon, jucătorii antrenaţi de Marian Diaconescu şi Ion Lazăr vor juca primul meci din actualul sezon, pe teren propriu, cu CSM Miercurea Ciuc

După o pauză de un an, FC Oltchim s-a reînscris în această vară în Campionatul Naţional de juniori-republicani. Cele două echipe de juniori A şi B ale clubului vâlcean vor fi antrenate de Marian Deaconescu şi Ion Lazăr.
Dacă actualul antrenor principal al Oltchim-ului şi-a crescut elevii născuţi în anii 1995-1996 chiar în cadrul clubului „chimist”, istoria trupei pregătite de Marian Deaconescu este puţin mai diferită. Astfel, Deaconescu a pus bazele noii echipe de juniori-republicani A, care va participa, începând de la finele acestei săptămâni, în campionatul naţional, subordonat FRF, abia în urmă cu o jumătate de an. Tinerii fotbalişti de la FC Oltchim a evoluat în a doua jumătate a ediţiei de campionat 2010-2011 a Ligii a IV-a la Călimăneşti, pe locul trupei Cozia din staţiune, care s-a retras în pauza de iarnă. Poate tocmai de aceea, Deaconescu apreciază că jocurile oficiale din elita fotbalului judeţean au fost utile elevilor săi şi că rezultatele se vor vedea în campionatul juvenil.
„Pe 4 septembrie, FC Oltchim va juca primul meci oficial la juniori A, pe teren propriu, cu CSM Miercurea Ciuc. Am la dispoziþie un lot de 22 de jucãtori. Obiectivul rãmâne formarea tinerilor, astfel încât, din rândul acestor jucãtori, peste doi-trei ani, o parte dintre ei sã facã pasul la echipa mare, adicã sã joace în Liga a III-a. Foarte puþini dintre cei cu care voi aborda noul sezon competiþional au mai jucat în fotbalul organizat, aceºtia venind din diferite pãrþi ale judeþului: Brezoi, Bãbeni, Olanu, Călimăneşti”, ne-a declarat Deaconescu. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button