FotbalDiverse

Juniorii-republicani B din Zăvoi au încheiat turul pe locul 5 în Campionatul Naţional Under 17

Dacă juniorii-republicani A de la SCM Rm. Vâlcea, antrenaţi de Cristi Bora, au reuşit să treacă de preliminarii şi să se califice în Liga Elitelor, formaţia de juniori-republicani B din Zăvoi n-a avut parte de acelaşi noroc. Tinerii fotbalişti din Zăvoi au ratat prezenţa în competiţia celor mai bune echipe ale ţării la categoria lor de vârstă şi joacă mai departe în Campionatul Naţional Under 17. În această întrecere, „municipalii” pregătiţi de Dumitru Teleşpan, au fost repartizaţi în Seria a 5-a, din care mai fac parte alte opt formaţii.
În prima parte a sezonului, vâlcenii au obţinut în total 12 puncte, din patru victorii şi patru înfrângeri, astfel că ocupă doar locul 5 la final de tur, aproape fără nicio şansă de a accede mai departe, în fazele superioare ale întrecerii.
Turul Campionatului Naţional Under 17 s-a încheiat oficial pe 24 noiembrie, cea de-a doua parte a sezonului fiind programată să înceapă pe 9 martie 2019. În condiţiile în care SCM Rm. Vâlcea va sta în runda inaugurală a returului, juniorii-republicani B din Zăvoi vor juca primul meci anul viitor pe 16 martie, în deplasare, la CSŞ Braşovia Braşov. (N.C.)

Rezultatele complete înregistrate de SCM Rm. Vâlcea în turul Seriei a 5-a a Campionatului Naţional Under 17:

• Etapa I: SCM Rm. Vâlcea – a stat
• Etapa a II-a: SCM Rm. Vâlcea – CSŞ Braşovia Braşov 0-4
• Etapa a III-a: CSŞ Târgovişte – SCM Rm. Vâlcea 1-3
• Etapa a IV-a: SCM Rm. Vâlcea – Grupul Şcolar Agricol Nucet 0-1
• Etapa a V-a: LPS Viitorul Piteşti – SCM Rm. Vâlcea 1-6
• Etapa a VI-a: SCM Rm. Vâlcea – ACS Viitorul Argeş „Alexandru Duminică” 0-2
• Etapa a VII-a: CN „Dinicu Golescu” Câmpulung – SCM Rm. Vâlcea 3-1
• Etapa a VIII-a: SCM Rm. Vâlcea – AFC Chindia Târgovişte 2-0
• Etapa a IX-a: ACS Colţea 1920 Braşov – SCM Rm. Vâlcea 2-5

Clasamentul Seriei a 5-a a Campionatului Naţional Under 17 la finele turului:

1. ACS Viitorul Argeş „Alexandru Duminică” – 21p.
2. Grupul Şcolar Agricol Nucet – 19p.
3. AFC Chindia Târgovişte – 16p.
4. CSŞ Braşovia Braşov – 15p.
5. SCM Rm. Vâlcea – 12p.
6. CN „Dinicu Golescu” Câmpulung – 10p.
7. CSŞ Târgovişte – 6p.
8. LPS Viitorul Piteşti – 4p.
9. ACS Colţea 1920 Braşov – 2p.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button