Diverse

Junioarele 3 de la Chimia, la un punct distanţă de calificarea la turneul final

Sâmbătă, 4 mai, echipa de junioare 3 de la CS Chimia a jucat, în deplasare, cu CSŞ Odorheiul Secuiesc. Handbalistele pregătite de Maria Torok Duca şi Nicoleta Lazăr s-au bucurat de succes. Au câştigat confruntarea cu scorul de 40-34. Nu au avut timp să savureze acest succes. Miercuri, 8 mai, au intrat din nou pe teren, pentru duelul din Bănie, cu FEFS Craiova. Au avut, de această dată, o misiune mult mai dificilă. Chimistele au pierdut prima repriză la diferenţă de trei goluri, însă au reuşit să revină în joc în partea secundă şi s-au desprins, până la urmă, în câştigătoare. Junioarele 3 de la CS Chimia s-au impus cu scorul de 32-30 la Craiova şi astfel au rămas în „cărţi” pentru calificarea la turneul final. În grupa 3 Valoare, mai au un singur meci de disputat, poate cel mai dificil. Luni, 13 mai, vor juca, pe teren propriu, de la ora 12.00, cu prima clasată, CSM Făgăraş. Chimia are nevoie de un singur punct pentru a-şi asigura calificarea la turneul final. (S.S.)


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button