Diverse

Joi şi vineri, la Rm. Vâlcea, Festivalul – Concurs Naţional al Tinerilor Interpreţi de Muzică Populară

Comunicat de presă – Şcoala Populară de Arte şi Meserii din Râmnicu Vâlcea organizează joi şi vineri Festivalul Concurs Naţional al Tinerilor Interpreţi de Muzică Populară „Vâlcea, plai de cânt şi dor” – ediţia a 5-a.

Evenimentul îşi propune să contribuie la descoperirea şi promovarea celor mai valoroşi interpreţi vocali şi instrumentişti, la valorificarea comorilor cântecului popular şi a portului românesc. Competiţia are 2 secţiuni: • vocală, cu 3 categorii de vârstă – 6-9 ani, 10-15 ani şi 16-30 ani; • instrumentală, cu 2 categorii de vârstă – 10-15 ani şi 16-30 ani. La ediţia din acest an, vor participa 30 de concurenţi din Vâlcea (Mateeşti, Voineasa), Bucureşti, Argeş, Dolj- Craiova, Prahova, Harghita – Miercurea Ciuc, Brăila şi Olt (Slatina). Juriul este format din personalităţi ale folclorului românesc, specialişti de prestigiu ai unor instituţii de profil din ţară. Festivalul – Concurs se va desfăşura în zilele de 16 şi 17 martie, începând cu ora 17:00, în sala Consiliului Judeţean Vâlcea. Intrarea este liberă, iar trofeele ce vor fi înmânate sunt confecţionate din ceramică şi lemn (lucrări unicat) de artistul plastic Corina Stanciu şi meşterii populari Paloşi Ion şi Mihaela.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button