Diverse

Iryna şi Cristina, ”forţate” de împrejurări să intre pe teren la Bistriţa

Florentin Pera a spus că a avut probleme importante de lot înaintea meciului de la Bistriţa. Trei jucătoare era indisponibile. Pe Alicia Fernandez nu a mai luat-o în calcul din start, după ce aceasta a suferit o ruptură fibrilară la Cisnădie. Mai rămăseseră două ”necunoscute”. ”În nici două zile de la meciul cu Cisnădie, am reuşit să remediez problemele şi să găsesc soluţiile cele mai eficiente pentru a ne prezenta la Bistriţa la cel mai bun nivel. Felicit echipa pentru victorie. Am avut şi probleme de sănătate. Am venit fără cea mai importantă jucătoare a sezonului trecut, Alicia Fernandez, declarată cea mai bună jucătoare străină din România. Glibko nu a făcut antrenament şi până cu cinci minute înainte de meci nu a fost disponibilă. Eu, împreună cu ea, ne-am asumat acest risc şi a făcut un meci extraordinar. De asemenea, Cristina Florica a fost foarte răcită şi nu a putut să facă nici ea antrenament. A fost incertă, dar a intrat pentru a ajuta echipa. Pentru asta le felicit, că au dat dovadă de caracter şi dăruire pentru echipa noastră”, a mai menţionat antrenorul campioanei. (S.S.)

Articole Similare

Back to top button