Diverse

Ionela Stanca, prima mare absenţă de la Campionatul Mondial

ionela stanca* pivotul echipei vâlcene s-ar putea despărţi definitiv de Oltchim

Deşi îşi anunţase retragerea de la Naţională, Ionela Stanca a revenit în vară la sentimente mai bune. Pivotul Oltchim-ului a anunţat că a revenit asupra deciziei, iar Radu Voina a convocat-o pentru Cupa Mondială din Danemarca, cea mai importantă competiţie amicală de dinaintea Campionatului Mondial. Doar câteva zile a durat însă revenirea Ionelei la Naţională. Acum, în pragul plecării spre Brazilia, Stanca, jucătoare ce va împlini 31 de ani pe 9 ianuarie 2012, a anunţat staff-ul tehnic şi conducerea Oltchim că este însărcinată în două luni. Cu alte cuvinte, ea nu va mai putea răspunde convocării la echipa naţională şi nici nu va mai putea juca în următoarele luni pentru gruparea vâlceană. Pentru cel puţin un an, pe Stanca nu se va mai putea baza. Jucătoarea a declarat, de altfel, imediat după Europeanul din decembrie 2010, că se gândeşte să renunţe la handbalul de mare performanţă pentru reîntregirea familiei. Miza pe un transfer în Franţa, acolo unde lucrează şi soţul său, Răzvan, sportiv şi el, însă în cele din urmă a fost convinsă de oficialii chimişti să semneze prelungirea contractului pentru încă un an. „Decizia am luat-o împreună cu soţul meu. Ne-am consultat şi am hotărât că este mai bine să mai joc încă un sezon la Vâlcea. În ceea ce priveşte Naţionala, decizia este definitivă şi nu voi reveni asupra ei”, spunea atunci Stanca.

Pivotul campioanei României este însărcinată în două luni

Între timp lucrurile s-au schimbat, însă deznodământul a fost acelaşi. Stanca nu va mai juca pentru prima reprezentativă şi nici pentru Oltchim, probabil nici după ce va deveni mămică. Contractul ei cu clubul chimist se încheie la finele lunii ianuarie 2012 şi nu se ştie încă dacă se va mai dori prelungirea acestuia după ce va da naştere unui copil. Cel mai probabil, după ce va deveni mămică, jucătoarea îşi va urma soţul în Franţa, acolo unde intenţiona şi în urmă cu câteva luni să-şi continue activitatea. „Ionela mi-a dat vestea că va deveni mămică ieri (n.r. – 12 noiembrie), la ora 12.00. Nu ştiam, dar din păcate văd că se adeveresc o parte din lucrurile de care mă temeam. Spunem, «Doamne fereşte de accidentări!» şi uite că din start e posibil să pierdem două jucătoare: Ionela Stanca şi Patricia Vizitiu. Se pare că ni se întâmplă din nou ca în trecut. Acolo unde credem că e postul cel mai liniştit, cel mai sigur, mereu se întâmplă ceva. Ionela nu va mai merge în Brazilia, merge în Franţa, probabil, alături de soţul său. Rămânem cu doi pivoţi acum, cu Manea şi Chintoan”, a spus Radu Voina, selecţionerul României. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button