Administratie

Ion Streinu a făcut anunţul mult aşteptat! După Festivalul Căluşului, la Şirineasa încep lucrările de asfaltare a drumurilor şi uliţelor săteşti!

După o aşteptare lungă, locuitorii comunei Şirineasa au primit vestea cea mare! Primarul Ion Streinu a anunţat, săptămâna trecută, că în câteva zile vor fi demarate lucrările la mega-proiectul de modernizare a infrastructurii rutiere, pentru care autorităţile locale au primit finanţare de la Ministerul Dezvoltării. S-a terminat licitaţia, a fost semnat contractul cu constructorul care s-a angajat să finalizeze investiţia în termen de 20 de luni. Se vor asfalta toate drumurile şi uliţele săteşti. În total, aproximativ 9 kilometri. ”Am început această luptă în iarna anului 2016. A fost greu, ne-am lovit de tot felul de impedimente, dar acum e certitudine. Vineri, 19 mai, am semnat contractul cu firma câştigătoare a licitaţiei pentru executarea lucrărilor de asfaltare a tuturor drumurilor şi uliţelor săteşti. Noi, responsabilii din primarie vom fi cu ochii pe constructor pentru a se executa lucrări de calitate, dar avem nevoie şi de implicarea cetăţenilor. Venim cu rugamintea, către dumnealor, a celor care nu sun racordati la reţeaua de canalizare să facă acest racord în cel mai scurt timp. După turnarea asfaltului nu vor mai avea această posibilitate, pentru că nimeni nu mai dă acceptul pentru tăierea lui. Mă adresez acum către toţi cetăţenii, dar în regim de urgenţă pentru cei de pe uliţele Dudărie, din Slăviteşti, Olteanu, din Şirineasa şi Condoiu, din Ciorăşti. Uliţele vor fi asfaltate în ordinea lungimii lor şi a densităţii gospodăriilor. Nu putem asfalta o uliţă cu două gospodării înaintea uneia cu 20 gospodării”, a explicat Ion Streinu. Primarul a mai spus că următorul proiect pe lista de priorităţi va fi cel de introducere a sistemului de gaze naturale.
Până la începerea lucrărilor de asfaltare, comuna Şirineasa va fi iar la ceas de sărbătoare. Luni, 5 iunie, va avea loc Festivalul Căluşului Vâlcean. Pe lângă formaţiile de căluşari vor anima atmosfera şi mai mulţi interpreţi de muzică populară şi de petrecere. Adina Roşca, Nelu Biţînă, Ilie Dură, prieteni ai comunităţii, se află printre invitaţi. În scurt timp autorităţile locale vor anunţa programul complet.

Articole Similare

Back to top button