Social

Investiţiile la Şcoala şi la Grădiniţa Olteni, în faza finală

Comunicat de presă – Investiţiile la Şcoala şi la Grădiniţa Olteni se află în faza finală. Primăria Comuna Bujoreni a realizat în zonă o parcare, dar şi un culoar de îmbarcare / debarcare a elevilor. De asemenea, a fost construit un teren multifuncţional, amenajat pentru tenis, handbal și fotbal, şi – nu în ultimul rând – s-a făcut sistematizarea pe verticală. În locaţia modernă și spaţioasă de la Grădiniţa Olteni, scene și personaje din povești și desene animate au fost pictate pe pereţi. Imaginile viu colorate, care au menirea de a le dezvolta imaginaţia copiilor, au fost folosite pentru a decora sălile în care își desfășoară activitatea micuţii. „Rămân consecvent și tenace în atingerea scopului propus, acela de a investi cât mai mult în învăţământ și, implicit, în viitorul copiilor din Bujoreni! Educaţia este pe primul loc în comuna noastră! Anul viitor mi-am propus ca la fiecare unitate școlară din Bujoreni să construim câte un loc de joacă pentru copii, precum și să montăm sisteme de supraveghere și efracţie la fiecare clădire. Abia atunci pot spune că am finalizat investiţiile în școlile din Bujoreni”, a spus Gheorghe Gîngu, primarul comunei Bujoreni.

Articole Similare

Back to top button