INTOXICARE

OPINIA SPECTATORULUI

Sunt convins că, după ce vor parcurge următoarele rânduri, mulţi cititori mă vor cataloga drept nostalgic al vremurilor fotbalistice trecute. Poate să fie şi aşa, dar părerea mea este că spectacolul oferit în ultimii ani de sportul cu balonul rotund şi-a diminuat considerabil din culoare. Îmi amintesc cu o plăcere care mă umple în primul rând de emoţie, cum aşteptam câte două săptămâni să mă aşez, cu câteva ore înainte de startul meciului, în tribuna a II-a a stadionului din Zăvoi, ca să îi văd pe Carabageac, Teleşpan şi Haidu sau să mă „lipesc” de prieteni sau vreunul dintre părintii lor pentru o deplasare la Piteşti, în Trivale, unde să-l „gustăm” pe Dobrin într-unul dintre recitalurile sale.
Astăzi, contactul multora dintre noi cu fotbalul este mijlocit covârşitor şi total destructiv de… televizor. Dintr-o statistică a unui cotidian central de sport reiese că în perioada 10-30 septembrie a acestui an, am „beneficiat” de meciuri de fotbal în fiecare zi, pe micul ecran! Impactul media este major, e un pas mare pentru microbişti, dar eu cred ca e un pas… înapoi. Dacă nu simţi mirosul ierbii şi nu respiri acelaşi aer cu alte câteva sute sau mii de patimăşi suporteri, pe viu, pe ploaie sau sub soare ucigător, nu se cheamă că „trăieşti” un meci de fotbal.
Chiar dacă rezultatele obţinute de naţionala României lasă de dorit în ultimul timp, este regretabil că media de spectatori la meciurile din preliminariile Campionatelor Europene sau Mondiale recente abia depăşeşte 10.000 de privitori din tribune! Ce pretenţii să avem în lume, dacă această medie ne situează, reţineti, în jurul locului 60, adică, de exemplu, meciurile naţionalelor Honduras, Azerbaidjan sau El Salvador sunt privite pe viu de mai mulţi spectatori decât în România! Bineînţeles că mediile înregistrate de Mexic (82.000 spectatori!), Anglia (80.000 spectatori), Irlanda (60.000 spectatori), Chile (55.000 spectatori) sau Brazilia (54.000 spectatori) pur şi simplu ne infioară!
Un singur lucru este cert: avem pretenţii mari, dar nu ne sinchisim să fim elemente active în eforturile care trebuie să fie comune. Veţi spune că aici e vorba de un cerc vicios, că rezultatele vor umple tribunele, dar soluţia este la mijloc.

Iulian VERNESCU