Administratie

A început modernizarea drumului către Iezer, Pahomie şi Pătrunsa

După ce, în prima săptămână a lunii septembrie, a reuşit să obţină de la Guvern 10,44 mld. lei vechi pentru modernizarea DJ 645 Valea Cheii – Cheia – Mănăstirea Iezer – Schitul Pahomie – Pătrunsa, zilele trecute, preşedintele CJV Constantin Rădulescu a şi început lucrările la acest important obiectiv, mult aşteptat atât de localnici, credincioşi şi turişti. Foarte încântat de importanta sa reuşită, şeful Consiliului Judeţean Vâlcea a postat pe Facebook un mesaj pe care toată presa l-a preluat. „Acest drum judeţean este foarte important pentru vâlceni, pentru creştini, deoarece este drumul pe care paşii călătorului întâlnesc Schitul Iezerului, Schitul Pahomie şi Schitul Pătrunsa. Când vorbim despre acest drum, trebuie să ne gândim la legătura cu Dumnezeu, la oamenii locului şi la lucrări care înseamnă peste 100 de podeţe, sprijiniri de maluri, reabilitări în albia râului sau lucrări de refacere a platformei de circulaţie. Am depus cerere de finanţare şi am obţinut de la Guvernul României aproape 11 miliarde de lei vechi, bani cu care se execută lucrări de reabilitare, care să faciliteze accesul oamenilor către lăcaşurile de cult din zonă”, a transmis liderul PSD. Constantin Rădulescu a mai făcut cunoscut că, după finalizarea lucrărilor, va cere instituţiilor abilitate să monitorizeze foarte transportul de masă lemnoasă pe DJ 645 pentru ca drumul să fie păstrat în condiţii cât mai bune.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button