Liga IV

Ilie Sporea a sunat adunarea la AS Băile Olăneşti

* primul meci amical al formaţiei din staţiune va avea loc la finele acestei săptămâni

La finele săptămânii trecute, echipa AS Băile Olăneşti şi-a reluat pregătirile pentru noul sezon al Ligii a IV-a. Potrivit afirmaţiilor antrenorului Ilie Sporea, prima întâlnire a avut loc duminică, 23 iulie, când la antrenament au fost prezenţi 15 jucători. „Nu avem nicio certitudine în ceea ce priveşte transferueile şi nici nu ştim dacă a plecat cineva. Ne vom aduna din nou în această săptmână, pentru a vedea mai exact cine mai rămâne şi cine va pleca. Cei 15 jucători pe care i-am avut la primul antrenament reprezintă grosul echipei. Vom discuta şi cu primarul Sorin Vasilache despre ce vom face în sezonul viitor. N-am putut să ne întâlnim deloc cu el săptămâna aceasta pentru că a fost ocupat cu organizarea Zilelor Oraşului Olăneşti, care au avut loc week-end-ul trecut. În zilele următoare, vom stabili mai multe despre componenţa lotului şi despre obiectivul pentru sezonul viitor. În lot, sunt vreo 2-3 tineri fotbalişti care vor merge din toamnă la facultate, iar asta va fi o greutate pentru noi. Ei spun că vor veni măcar în week-end la meciuri, dar sunt convins că nu va fi mereu aşa şi vom avea probleme de efectiv uneori. Ne afectează şi pentru că cei care merg la facultate sunt din rândul celor tineri, ei fiind născuţi în 1997”, a spus Ilie Sporea.
Antrenorul de la AS Băile Olăneşti ne-a mai declarat că echipa din oraşul administrat de Sorin Vasilache va disputa un prim meci amical la finele acestei săptămâni, sâmbătă, 29 iulie, sau duminică, 30 iulie. „Nu am stabilit încă adversarul pe care îl vom înfrunta, vom căuta o echipă disponibilă în zilele următoare. E obligatoriu însă să jucăm şi noi un prim meci de verificare, pentru că startul sezonului se apropie cu paşi repezi”, a concluzionat Sporea. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button