Editorial

Hop Switz!

Sfârşitul de săptămână electorală de duminică seara, ne-a pus să alegem la televizor între emisiuni electorale, emisiuni de divertisment sau emisiuni sportive. Şi am ales bineînţeles fotbalul de pe „Eurosport” unde s-au transmis cele două finale ale C.M. „Under 17”. Şi nu am regretat, cel puţin din punctul de vedere al finalei mari, Nigeria – Elveţia, o finală cu peste 60.000 de spectatori înarmaţi cu celebrele trompete africane  pentru a conduce ţara gazdă, Nigeria, spre al III-lea titlu la această categorie de vârstă.
Nu au reuşit lucrul acesta pentru că Elveţia lui Sepp Blatter (aflat în tribune, a decernat fericit trofeul la final) a beneficiat de un arbitraj corect şi a învins pentru prima dată într-o finală mondială, demonstrând clar că are cea mai bună echipă la această categorie de vârsta (juniori născuţi în 1992 sau mai mici).
Multinaţionala elveţiană, cu jucători de origine hispanică (Goncalves, Ricardo Rodriguez), de origine ex-iugoslavă (Seferovic – autorul golului victoriei, Hajrovic), de origine africană (Ben Halifa, Kofi Nimeley, Kasami), de origine albaneză – Xhaka, dar şi de origine elveţiană: Siegrist, Chapuis, Buff, Vesely, Martignon (şi aceştia bineînţeles nemţi, francezi sau italieni – corespunzători celor trei zone lingvistice din Elveţia), s-a impus practicând un fotbal inteligent şi de o foarte bună calitate.
Iată că acolo unde se acordă credit pregătirii la parametrii înalţi a juniorilor, rezultatele nu întârzie să apară chiar şi în ţări fără tradiţie pe tărâmul performanţei fotbalistice.
Peste doi ani România va organiza turneul final european „Under 19” şi pregătită cu grijă poate va ajunge în fazele finale ale competiţiei! Şi ce frumos ar fi să-i întâlnească acolo pe aceşti „elveţieni” prezentaţi mai sus, mai „bătrâni” cu doi ani şi bineînţeles mai valoroşi.

Dan Săraru

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button