Administratie

Gutău a avut emoţii cu cei 14 milioane de lei din FDI, destinaţi asfaltării unor străzi din Râmnic

Mircia Gutău a dezvăluit că, din cauza schimbării Puterii, a avut emoţii legate de semnarea contractului de finanţare pentru investiţia de aproape 14 milioane de lei privind modernizarea mai multor străzi din municipiul Rm. Vâlcea. Edilul PER a explicat că făcuse şi licitaţia, contractul de execuţie fiind câştigat de compania austriacă STRABAG.
În cele din urmă, primarul Gutău a fost chemat la CNSP şi a semnat contractul, luându-şi o piatră de pe inimă. Cele 17 străzi pe care le va asfalta cu finanţare din FDI sunt: Calea lui Traian (cap-coadă), Nicolae Titulescu, Nicolae Bălcescu, Bd. Tudor Vladimirescu, Dacia, Tineretului, Remus Bellu, Crişan, Libertăţii, Mihai Eminescu, Bâlciului, Intrarea Sudului, General Magheru, Ferdinand, Daniil Ionescu, Maior V. Popescu şi Splaiul Independenţei. În total, aceste căi de acces au o lungime de 18,5 kilometri, iar lucrările urmau să înceapă ieri, cu Strada Crişan. „Sunt convins că vom avea vreme bună şi în decembrie şi că vom apuca să asfaltăm destul de multe străzi. Această operaţiune include ridicarea gurilor de canal şi trasarea. Strada Ştirbei Vodă n-a fost prinsă, însă vreau să o fac şi pe aceasta… cu bani din bugetul local, dacă nu avem altă variantă. Şi aici trebuie rezolvată problema cu gurile de canal”, a concluzionat Mircia Gutău.

Articole Similare

Back to top button