Diverse

Fotbal şi distracţie la Cupa Olteţul, de la Zătreni. Evenimentul se repetă duminică, 12 septembrie

Duminică, 29 august, Nicolae Vîlcu a organizat, la Zătreni, cea de-a VI-a ediţie a Cupei Olteţul. A fost vreme prielnică pentru fotbal, distracţie, voie bună. Au participat patru echipe: una de old-boys de la Zătreni, cea actuală, care participă şi în campionat, plus Ştiinţa Grădiştea şi Cerna Copăceni. În primul meci s-au înfruntat jucătorii actuali ai Olteţului Zătreni şi cei din generaţia veche. Partida a fost câştigată cu scorul de 3-1 de echipa actuală. În cealaltă partidă, Cerna Copăceni a dispus cu scorul de 5-2 de Ştiinţa Grădiştea. În finala mare, după ce a condus cu 2-0 şi 3-1 (toate cele trei reuşite aparţinându-i lui Adrian Surdu), Olteţul Zătreni s-a văzut egalată, în minutul 85, de Cerna Copăceni. Golul victoriei gazdelor l-a marcat Iulian Cercel, în minutul 89. Zătreni a câştigat, aşadar, Cupa Olteţul. Nicolae Vîlcu a premiat, la final, toate echipele participante. Pe lângă trofee şi diplomă, oaspeţii au primit şi câte un bax de ”răcoritoare”. Au fost oferite şi câteva premii individuale. Astfel, cel mai tânăr participant a fost Andrei Bilan (2007), de la Ştiinţa Grădiştea. Titlul de golgheter al turneului a fost împărţit de doi jucători, respectiv de Bogdan Enea, de la Copăceni şi de Adrian Surdu, de la Zătreni, ambii cu câte patru goluri marcate. Cel mai frumos gol a fost marcat de Cătălin Stanca, de la Olteţul. Victor Herăscu a primit premiul pentru cel mai bun portar, iar Ionuţ Sandu şi Laurenţiu Vîlcu au fost desemnaţi cei mai buni jucători de la Cupa Olteţul. După fotbal, ”acţiunea” a continuat la Zătreni. Fotbaliştii celor două echipe locale au dezbătut subiecte ”fierbinţi” până după apusul soarelui, la ”gura”… grătarului.
Săptămâna viitoare, se repetă ”istoria”. Nicolae Vîlcu va organiza şi ediţia a VII-a, pentru a recupera competiţia amânată de anul trecut. Pe 12 septembrie, la Cupa Olteţul, în afara celor două formaţii locale, vor mai participa Faurul Livezi şi Sineşti. Până atunci, Olteţul Zătreni va mai disputa o partidă de verificare, duminică, în deplasare, cu Viitorul Mateeşti.

Articole Similare

Back to top button