Fără categorieDiverse

Foştii mari fotbalişti ai Vâlcii au făcut senzaţie la Pesceana

Luni, la invitaţia primarului Ion Dobre, fostele glorii ale fotbalului vâlcean au disputat un meci demonstrativ în comuna Pesceana. Acţiunea celor mai reprezentantivi jucători face parte dintr-o campanie de mediatizare a sportului-rege la nivel judeţean. Astfel, pentru formaţia în  echipament verde, antrenată de Marian Başno, au evoluat:  Marius Vlădoi, Mihai Persu, Ion Lazăr (Mara), Iancu Carabageac, Cosmin Ursu, Gică Lepădatu, Mitică Teleşpan, Gabi Mangalagiu, Marin Nicolae şi Sică Puşcoci în timp ce pentru gruparea în echipament mov, pregătită de Marcel Carabageac, au intrat în teren: Lucian Catargiu, Gicu Deaconescu, Lucian Giurcă, Costel Gaiţă, Manuel Moldoveanu, Adrian Glăvan, Adi Comănescu, Viorel Ciofâcă, Toşu Eugen. „Locuitorii din Pesceana au primit cu entuziasm  cele 20 legende ale fotbalului vâlcean, mai ales că nu se ştie când vor mai avea parte de un asemenea moment deosebit. Partida s-a remarcat verticalizări explozive, pase riscante şi cu efect, stop de burtă şi şut oriunde vezi cu ochii – şi, uneori întâmplător, alteori clar ochit – mingea a intrat în poartă. Scorul a fost deschis de Marin Nicolae şi majorat de Ion Lazăr. Echipa mov a revenit şi a micşorat diferenţa prin Gicu Deaconescu, iar Viorel Ciofâcă a adus egalarea. Ca o paranteză, printre remarcaţii meciului i-aş enumera pe Lucian Catargiu,un stâlp al apărării de care nu s-a putut trece şi Mitică Teleşpan, ale cărui raiduri şi centrări din banda dreaptă au creat pericol pentru adversari. Toţi au demonstrat că, indiferent de vârstă, atunci când pui pasiune, fotbalul este un spectacol. A fost un adevărat spectacol la care toţi şi-au adus aportul şi s-au bucurat de o reîntâlnire după mult timp în afara Râmnicului.Timpul a ţinut cu fotbalul, după săptămâni de ploaie. Un soare puternic a zâmbit actorilor”, a spus Mădălin Dobre, responsabil cu organizarea meciului de la Pesceana.  Pe 16 iunie, are loc o nouă reunire a acestor foşti fotbalişti ,de această dată la Drăgăşani, cu ocazia Memorialului „Valeriu Enăchescu”, la invitaţia organizatorului Narcis Enăchescu.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button