Diverse

Flacăra Horezu şi Cozia Călimăneşti vor juca în Supercupa AJF

Echipele din Superligă au încheiat meciurile oficiale de puţin timp. Vacanţa este, însă, scurtă. Formaţiile cu pretenţii se pregătesc deja de reluarea pregătirilor. Cozia Călimăneşti (FOTO), vicecampioana din sezonul proaspăt încheiat, va reveni la antrenamente săptămâna viitoare. Şi Flacăra Horezu va începe, curând, pregătirea pentru viitorul sezon de Liga a III-a. Chiar dacă acum fac parte din eşaloane diferite, cele două formaţii se vor întâlni din nou în această vară. În câteva săptămâni, cel mai probabil la mijlocul lunii august, Flacăra Horezu şi Cozia Călimăneşti, câştigătoarea Superligii şi câştigătoarea fazei judeţene a Cupei României, se vor lupta pentru un nou trofeu judeţean, Supercupa AJF. Din 2015, Asociaţia Judeţeană de Fotbal încearcă să organizeze un meci de gală între cele mai bune echipe din judeţ. Atunci, iniţiativa forului fotbalistic judeţean nu a avut succes. Trofeul pus în joc a ajuns din oficiu la CS Şirineasa, finalista Cupei României şi a Ligii a IV-a. Asta pentru că echipa care a câştigat ambele trofee, Flacăra Horezu, nu a vrut să se prezinte la un astfel de meci (invocând lipsa de efectiv). În 2016, Supercupa AJF a avut loc. La Bărbăteşti, s-au întâlnit CS Şirineasa, câştigătoarea campionatului judeţean (echipă care ulterior a activat şi în Liga a III-a) şi Posada Perişani. Partida a fost câştigată de trupa primarului Ion Sandu, care s-a impus la limită, cu 1-0. Singurul gol al întâlnirii a fost marcat de Costi Roncea, în minutul 90+2. Anul trecut, în 2017, Viitorul Dăeşti a câştigat Superliga şi a reprezentat judeţul Vâlcea la barajul pentru promovarea în Liga a III-a. A ratat accederea în cel de-al treilea eşalon, fiindu-i spulberat visul de către formaţia olteană AS Milcov (care nici ea nu a jucat în Liga a III-a). În Supercupa AJF ar fi trebuit să dea piept cu câştigătoarea Cupei României de pe plan judeţean, Posada Perişani, însă nici acest joc nu s-a mai disputat, asta pentru că formaţia antrenată de Dumitru Teleşpan s-a desfiinţat. Acum, în 2018, împrejurările par favorabile pentru ca acest meci de gală să se joace. Doar programul celor două formaţii ar putea împiedica disputarea unei astfel de partide. Până la începerea campionatului judeţean, Cozia va juca în Cupa României, pe plan naţional. Flacăra Horezu va debuta în Liga a III-a pe 25 august. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button