Diverse

Fiul primarului Radi, unul dintre ambasadorii campaniei „Un copil, un brăduţ”

De curând, la iniţiativa directorului general Gheorghe Mihăilescu, ROMSILVA a lansat o nouă campanie – „Un copil, un brăduţ”, aceasta propunându-şi responsabilizarea copiilor faţă de natură, crearea unei legături trainice cu pădurea şi educaţia forestieră, prin implicarea în acţiunile de plantare.
Campania a început în prima săptămână a lunii noiembrie, iar de atunci reprezentanţii RNP Romsilva au distribuit puieţi în ghivece, în aproape toate şcolile din ţară. La Vâlcea, unul dintre inginerii silvici care au luat la pas judeţul pentru împărţi brăduţi este Mihai-Sebastian, fiul primarului Viorel Radi, de la Buneşti. L-am întâlnit la Păuşeşti Măglaşi, la Vlădeşti, dar şi în alte localităţi. După ce a văzut reacţiile a sute de copii, acesta a apreciat că, pe lângă efectul benefic pe care îl are faţă de mediu, noua campanie Romsilva îi încarcă pozitiv pe toţi cei care participă şi contribuie la reuşita acţiunii.

Articole Similare

Back to top button