Liga III

Fără şase jucători de bază, Oltchim a fost o pradă uşoară

Deaconescu MarianGAZ METAN II MEDIAŞ – FC OLTCHIM RM. VÂLCEA 1-0

Oltchim Rm. Vâlcea a încheiat cu un eşec turul actualului sezon, echipa antrenată acum de Marian Deaconescu fiind învinsă la limită, la finele săptămânii trecute, în deplasare, de Gaz Metan II Mediaş, cu scorul de 1-0. Unicul gol al ardelenilor a fost marcat în ultimul minut de joc al primei reprize, de golgheterul echipei, Adrian Hlinca.
Din păcate, în meciul de la Mediaş, formaţia vâlceană nu a putut conta pe şase jucători de bază, aşa că a cam fost o pradă uşoară. Pe lângă cei cinci fotbalişti anunţaţi iniţial că nu vor face deplasarea la Mediaş (Vizitiu, Răcăreanu – din pricina cartonaşelor, Marinescu, Borţa, Dănuleţ – din pricina accidentărilor), Marian Deaconescu nu s-a bazat nici pe serviciile fundaşului Ilie Muşuroia, care a resimţit dureri acute la inghinali, motiv pentru care staff-ul medical al clubului vâlcean nu a dorit să rişte.
În aceste condiţii, la Mediaş, tehnicianul Oltchim-ului a trimis pe teren următorii jucători: Vlădoi – Moldoveanu, Preda, Onofrei, Nania, Smeadă, Tomescu (Piron), Tomescu, Fuiorea, Ceapă, Bărzăgeanu (Tâlciu), Popa.

Tânărul Popa a ratat două ocazii singur cu portarul advers

Deşi elevii săi s-au întors acasă fără niciun punct, antrenorul Marian Deaconescu şi-a lăudat elevii pentru eforturile depuse. „Mă bucur că elevii mei nu s-au pierdut deloc cu firea şi că s-au mobilizat exemplar. Nu ne-am făcut de râs, ci dimpotrivă, am fost foarte aproape să plecăm măcar cu un punct de la Mediaş. Ce-i drept, puteam să mai încasăm şi noi alte 2-3 goluri, dar Vlădoi a fost din nou admirabil între buturi, cum la fel puteam însă să şi marcăm unul sau chiar două. Am avut două ocazii mari la 0-0, atunci când Popa a scăpat singur spre poarta adversă, dar s-a precipitat şi a şutat aiurea de la 16 metri, în loc să pătrundă mai mult în suprafaţa de pedeapsă şi să încerce să-l învingă altfel pe goal-keeper-ul medieşean. Dacă aveam un vârf de atac care să ştie să bage mingea în poartă atunci când trebuia, cu siguranţă nu am fi pierdut la Mediaş”, a menţionat Deaconescu.

Marian Deaconescu, antrenor FC Oltchim: „Gaz Metan II Mediaş ar putea promova în Liga a II-a”

Altfel, la final, actualul tehnician al Oltchim-ului a lăudat prestaţia formaţiei ardelene, despre care a spus că ar putea promova în Liga a II-a. „Am întâlnit una dintre cea mai puternice echipe din Seria a IV-a, iar cel mai bun exemplu în acest sens este acela că a preluat şi şefia după ultima etapă din tur, devenind astfel campioană de toamnă în grupa noastră. Gaz Metan II Mediaş este o formaţie care ar putea promova lejer în Liga a II-a, deoarece e formată din jucători tineri, talentaţi, care joacă un fotbal de calitate, cum nu se prea întâmplă prin acest eşalon”, a spus Deaconescu.

Juniorul Tâlciu, debut de senzaţie în Liga a III-a

Din pricina absenţelor numeroase cu care s-a confruntat, antrenorul Marian Deaconescu a fost nevoit ca, la Mediaş, să-l arunce în luptă şi pe juniorul Tâlciu, un fotbalist în vârstă de doar 17 ani care a mai evoluat până acum doar în Liga a V-a, la „satelitul” Oltchim-ului. Contrar aşteptărilor, tânărul mijlocaş vâlcean a jucat cât se poate de dezinvolt, iar spre finalul partidei a fost foarte aproape să şi înscrie, atunci când şutul său de la 25 de metri a trecut milimetric pe lângă poarta medieşenilor.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button