Liga I

EDITORIAL / Dinamo şi „Steaua”, încotro?

Duminică după amiază şi duminică seara am putut vedea la lucru cele mai titrate şi iubite echipe din România, dar şi în cazul celei de a doua, dar mai ales în cazul primei, dezamăgirea suporterilor a fost mare…
F.C. Dinamo a redebutat în liga 1 pe propriul teren după o aşteptare de aproape trei luni şi jumătate. Trei luni şi jumătate de incertitudini, de convulsii interne, de speranţă că cineva va cumpăra clubul care nu mai este dorit de către actualul finanţator, Negoiţă.
Caz unic în fotbalul românesc, salariile pentru două luni (ianuarie şi februarie) au fost plătite de suporterii pătimaşi din peluza „Cătălin Hîldan” şi de către cei grupaţi în „DDB” (Doar Dinamo Bucureşti). Și ca tacâmul să fie complet, acum 10 zile când ar fi trebuit să joace în etapa a treia din play-out cu Chindia, meciul s-a amânat căci a fost depistat (se pare greşit, dar la omul sărac nici boii nu trag) un caz de coronavirus în cadrul clubului. A urmat o săptămână fără antrenamente pentru ca toată lumea din cadrul clubului să fie testată din nou, iar rezultatele lipsei de pregătire s-au văzut în timpul meciului cu Sepsi de duminică după amiaza: 1-3 pe terenul îmbibat cu apă din „Ștefan cel Mare”. Cine a jucat fotbal sau cine se pricepe cât de cât la fotbal a înţeles că atât în cazul dinamoviştilor cât şi în cazul botoşănenilor (0- 2 cu CFR, sâmbătă seara), a fost vorba de lipsa prospeţimii fizice cauzate de întreruperea forţată a antrenamentelor şi amânarea celor două meciuri oficiale după depistarea celor 2 cazuri de Covid19 din cadrul celor două cluburi. Nori negrii de furtună au fost duminică deasupra bătrânei arene dinamoviste şi nori negrii sunt în continuare la orizont.
Cealaltă echipă bucureşteană din Liga 1, FCSB (unde sunt vremurile când capitala avea patru sau cinci echipe în Liga 1?) a avut duminică seara pe Arena Naţională un meci considerat uşor cu Gaz Metan Mediaş, dar scorul final 2-2 o îndepărtează aproape definitiv de titlul care lipseşte de cinci ani ” steliştilor”.
Joi, în ” Groapă” (sau pe Arena Naţională) Dinamo şi FCSB îşi joacă o parte din viitor în meciul tur din semifinalele Cupei României, ediţia 2019- 2020. ” Eternul derby” sau mai nou, „Derby de România” se va juca la fel ca întotdeauna cu cuţitele pe masă. De fapt la dinamovişti cuţitul e înfipt adânc în carne şi se apropie de os. Vor reuşi câinii roşii să salveze sezonul cu o calificare şi apoi o victorie în finala Cupei şi să-l trimită pe Becali din nou la Muntele Athos în post, rugăciune şi donaţii, sau mult mai valoroasa echipă din… Pipera sau din… Berceni va stinge una dintre ultimele lumânări ale speranţelor dinamoviste?
• profesor Dan SĂRARU

Articole Similare

Back to top button