Diverse

Echipele de fotbal din judeţ riscă să fie dezafiliate de la AJF dacă nu se vor înscrie în competiţii

AJF Vâlcea a anunţat că echipele se vor putea înscrie în competiţii până pe data de 10 august. Mai au doar două săptămâni la dispoziţie pentru a se decide în acest sens. Adrian Comănescu nu concepe ca din septembrie să nu se dea startul întrecerilor.


”Obligatoriu competiţiile vor începe! În ce format (?), nu ştiu să spun acum, până când nu expiră termenul acordat pentru înscriere. Reprezentanţii unor echipe au anunţat deja că vor participa în campionatele pe care le vom organiza. Eu sper să avem competiţie la toate nivelurile. Încercăm să găsim cele mai bune variante, astfel încât costurile de participare să fie cât mai mici. Mă refer aici la teste. Ne raportăm la protocolul medical impus în acest moment. După cum ştiţi, doar sportivii şi oficialii vaccinaţi, cei care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi 180-a zi de la confirmarea infectării cu Coronavirus pot să participe la meciuri fără alte restricţii. Pentru ceilalţi este obligatorie testarea la 7 zile (pentru testele Antigen) sau la 14 zile, pentru cele RT-PCR. Nu avem cum să ocolim protocolul, cu atât mai mult cu cât acesta e elaborat de Ministerul Sănătăţii. Cu legea nu ne putem juca. Vom încerca să găsim o ofertă cât mai bună pentru cei care au jucători nevaccinaţi. Nu putem să ratăm începerea sezonului. Am intra în faliment şi nu ne dorim acest lucru! Cei care nu se vor înscrie într-o competiţie sunt pasibili de a fi dezafiliaţi. Nu vom lua măsuri extreme până când nu epuizăm toate celelalte variante astfel încât să le fie bine tuturor membrilor afiliaţi, în vederea startului campionatelor”, a precizat Adrian Comănescu, preşedintele AJF Vâlcea.

Articole Similare

Back to top button