Diverse

După 25 de ani de fotbal, Răzvan Milosteanu se gândeşte să pună ghetele în cui

Pauza lungă, provocată de criza sanitară, i-a determinat pe mulţi dintre jucătorii care nu mai sunt tocmai în floarea vârstei din punct de vedere sportiv, să se gândească la retragere. Este şi cazul lui Răzvan Milosteanu, unul dintre cei mai prolifici jucători din prima parte a sezonului trecut, încheiat forţat, practic încă din luna decembrie a anului 2019. Milosteanu a marcat 16 goluri pentru Unirea Tomşani, în Superligă şi vreo 5-6 în Cupa României. Ia în calcul serios posibilitatea de a pune ghetele în cui.


„Nu mai am 16-17 ani. În campionat nu am mai jucat fotbal din luna decembrie. Din punct de vedere fizic, după o anumită vârstă, e greu să mai revii după o pauză atât de lungă. Dacă nu va începe campionatul în toamnă, mă las de fotbal. În proporţie de 95% decizia e luată. Împlinesc în toamnă 37 de ani. La un moment dat, trebuie să ştii să te opreşti. M-am dus la fotbal la vârsta de 12 ani. Se împlinesc 25 de ani de atunci. Am luat prima dată contact cu fotbalul organizat la Flacăra Horezu. Apoi, la 14 ani, am ajuns la Minerul Berbeşti, care avea echipă în Liga a III-a. Îi aveam ca şi colegi, la vremea respectivă, pe fraţii Grigore, Amati, Jiu, Relu Nica, Vasile Ilinca şi toată generaţia aceea. Apoi Vasile Ilinca mi-a fost antrenor, prima dată tot la Berbeşti. De la Minerul, m-am transferat la FC Argeş. Am jucat la juniori. După doi ani am revenit la Berbeşti. Am mai jucat un meci pentru Lotru Brezoi, în Cupa României, cu Oltchim. Echipa din Brezoi promovase atunci în Liga a III-a, însă m-am întors la Horezu. Am mai jucat la Costeşti, la Cozia Călimăneşti şi în cele din urmă, la Tomşani. La Costeşti am pus mult suflet, pentru că era vorba despre echipa mea, de acasă. Faptul că am ales Costeşti e şi cel mai mare regret din activitatea sportivă. Deşi nimeni nu aminteşte, mă bucur totuşi că am pus umărul la redresarea echipei şi de atunci a început progresul, au apărut primele trofee. Pe viitor, nu ştiu ce o să fie, dar, în momentul acesta, după atâtea luni de pauză, la asta mă gândesc, să renunţ la fotbal. Cu prietenii, la sintetic, doar pentru distracţie, e altceva, poţi juca şi cu câteva kilograme în plus”, a spus atacantul echipei Unirea Tomşani, Răzvan Milosteanu.

Articole Similare

Back to top button