Liga IV

Două remize consecutiv pentru Oltul Ioneşti, după 19 etape fără egaluri

După rezultatul de egalitate din deplasare, cu Tomşani, Oltul Ioneşti a înregistrat a doua remiză consecutiv în Liga a IV-a. Formaţia pregătită de Iulică Dincă a terminat la 3-3 confruntarea cu AFC Băbeni.
”Până în etapa a 19 nu am avut niciun egal. Acum avem două la rând. Sincer, sunt nemulţumit de atitudinea noastră în jocul cu Băbeni. Poate ne-am uitat în clasament, că unde suntem noi şi unde e adversara, am abordat partida cu lejeritate, i-am luat de sus pe cei de la Băbeni. Se putea termina şi mai rău pentru noi, dacă ţinem cont de faptul că am egalat în prelungiri. Până la urmă, e singurul lucru pozitiv, că am luat un punct, deşi e clar că ar fi trebuit să obţinem mai mult. Am avut jocul în mână. Am deschis scorul rapid, în primele minute, prin juniorul Ștefan Ungureanu. Am fost egalaţi, apoi am preluat iar conducerea. Nedelcu a marcat pentru 2-1. Am avut şansa să facem 3-1 pe finalul primei reprize. Diaconu a scos un penalty, Emil Zaharioiu l-a executat. A trimis mingea în bară. Prin minutul 70, s-a făcut 2-2, după un şut deviat. Au marcat ei pentru 3-2, iar în minutul 90+3, la o deviere a lui Căpruci, Ilie Ruiu, cu stângul, a trimis mingea la vinclu: 3-3. Am avut multe situaţii de a marca. A fost şi o bară, la o lovitură liberă a lui Vătăşescu. E clar că nu ne-am mobilizat cum trebuia. Aşa se întâmplă când eşti prea sigur de victorie”, a declarat Iulică Dincă, antrenorul de la Ioneşti.

Articole Similare

Back to top button