AdministratieFotbalDiverseEveniment

Doi primari din Vâlcea, printre cei mai buni din țară și la fotbal! Popolan și Tudor, convocați la Naționala României

Fotbalul este sportul-rege din România. La nivel de județ, handbalul e recunoscut în țară și peste hotare, însă fotbalul rămâne iubit. Sute, chiar mii de vâlceni îl practică în mod organizat. Unii joacă pentru cele patru echipe de Liga a III-a, alții în cele trei eșaloane județene. Printre ei se află chiar și primari. Sunt mulți edili ”bolnavi” după fotbal, care și susțin foarte mult echipele din localitățile lor. Unii l-au practicat, la un moment dat, pentru alții e cel mai frumos mod de a-și petrecere sfârșitul de săptămână.

Sunt și doi primari activi, pe care îi regăsim în iarbă săptămână de săptămână și care au rezultate. George Popolan (care a împlinit 44 de ani în această vară), de la Dăești, joacă pentru Oltul, în Liga a VI-a, alături de care a obținut în câteva rânduri titlul de campion și a fost printre golgheterii formației sale, dar și despre Costi Tudor, de la Șușani, care evoluează în Liga a V-a pentru CS Șușani și este unul dintre jucătorii emblematici ai echipei. Purta banderola de căpitan dinainte să devină prim gospodar în localitatea sa. Tudor e cel mai tânăr primar din județ. În urmă cu câteva zile a împlinit 35 de ani.

Ambii au luat contact deja cu echipa națională a primarilor din România. Au convins la acțiunile precedente, iar în octombrie se întorc sub tricolor. De această dată va fi vorba despre un eveniment mai mare, un turneu de pregătire organizat la Chișinău, între 2 și 6 octombrie, la care participă cinci echipe. Alături de cea a României au confirmat prezența: Cehia, Moldova, Slovacia și Ucraina. Turneul internațional al primarilor la fotbal poartă denumirea: Moldova 2023 – uniți pentru pace și solidari cu Ucraina. Coorganizatori sunt CALM și Asociația Comunelor din România.

Așadar, George Popolan și Constantin Daniel Tudor vor reprezenta Naționala României la Chișinău. Se află printre cei mai buni primari fotbaliști din România. Chiar dacă au o pasiune pentru fotbal și sunt tineri, s-au remarcat și în plan administrativ, atrăgând milioane de euro pentru dezvoltarea localităților pe care le reprezintă.

Articole Similare

Back to top button