Liga V

„Dodel”, dublă pentru Oltul Drăgoeşti, în meciul cu penultima clasată

Duminică, 7 aprilie, la Drăgoeşti s-au jucat, în cuplaj, două partide. După amiază, DCM Rm. Vâlcea a înfruntat-o pe FC Băbeni, într-un joc contând pentru prima etapă din play-out. Înainte acestui duel, formaţia primarului Gheorghe Melente, Oltul Drăgoeşti, a dat piept cu penultima clasată din Seria Sud a Ligii a V-a, Ştiinţa Roşiile. Confruntarea s-a încheiat favorabil gazdelor, care s-au impus cu scorul de 4-0. S-au marcat două goluri în prima repriză şi alte două în partea secundă. Scorul a fost deschis de „Dodel” Raul Luca, după doar cinci minute de joc. În minutul 30, oaspeţii puteau relansa partida, însă penaltiul acordat de centralul Răzvan Mosor a fost ratat de Adrian Ristoiu. Aici s-a scris, probabil şi istoria întâlnirii. Pe final de repriză, în minutul 44, pentru Oltul a venit şi golul 2, după o acţiune solitară a aceluiaşi Raul Luca. Decarul gazdelor a plecat cu mingea la picior din propriul teren, a ajuns până-n colţul careului, iar de acolo a trimis o diagonală pe colţul lung, închizând primele 45 de minute la scorul de 2-0. În partea secundă, oaspeţii au încercat să întoarcă rezultatul. Fără succes. Oltul Drăgoeşti a mai înscris de alte două ori, prin Ion Păunescu (minutul 54) şi prin portarul Cătălin Băiţă, din penalti, în minutul 82. Pentru trupa primarului Melente a fost cel de-al şaptelea succes din acest sezon. Oltul Drăgoeşti se află pe locul 7 în ierarhie. În etapa următoare, gruparea coordonată de Ovidiu Neciu va sta. Pe 21 aprilie va juca, în deplasare, cu Olteţul Zătreni, echipa de pe locul 2. (L.S.)


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button