Politica

DN 67 B Măciuca – Drăgăşani, pericol public! Parlamentarii vâlceni, mascote la Bucureşti

Programul de guvernare al PSD este demenţial şi mă voi bucura enorm dacă social-democraţii se vor ţine de cuvânt. La Vâlcea, însă, perspectivele sunt la fel de sumbre ca şi înainte, indiferent cât de bine va merge ţara în rest. Unul dintre argumente mele este acela că actualii parlamentari ai Puterii nu sunt în stare să reprezinte aşa cum trebuie judeţul la Bucureşti. De altfel, mă îndoiesc să aceştia cunosc problemele spinoase ale Vâlcii şi ordinea în care, alături de prefect, conducerea Consiliului Judeţean şi primarul Râmnicului, ar trebui să înceapă să le abordeze la Guvern. Am aceste îndoieli şi din cauză că parlamentarii PSD de la Vâlcea, Cocoş, Matei, Oteşanu, Popa şi Neaţă au fost băgaţi în cele mai de rahat comisii din Parlament. Mă îndoiesc şi pentru că, în continuare, nu se mişcă nimic în ceea ce priveşte infrastructura judeţului nostru. Recent, am dat ca exemplu starea dezastruoasă a DN 65 C, însă există drumuri naţionale şi mai distruse, adevărate pericole publice. DN 67 B Scoarţa – Măciuca – Drăgăşani este unul dintre acestea. În urmă cu câţiva ani, pentru că licitaţia n-a fost câştigată de constructorul dorit de unii politicieni, s-au alocat fonduri în bătaie de joc pentru începerea lucrărilor de reabilitare a acestui drum, iar ulterior s-a renunţat de tot la investiţie. Acest lucru nu pare să-i deranjeze pe cei care conduc judeţul. Drept dovadă, stau cu mâinile în sân. Nici parlamentarii PSD n-au abordat deloc subiectul, deşi era atât de uşor să ia toate articolele noastre pe această temă şi să desprindă din ele ideile principale. Bine, unii dintre ei probabil că nici până cum nu s-au prins unde este toaleta de la Parlament.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button