Fără categoriePolitica

De ce a demisionat Dan Niţu şi din Senat?

dan nitu new picDe câteva zile, foarte mulţi politicieni şi ziarişti încearcă să găsească o logică în decizia lui Dan Niţu de a demisiona nu doar din ALDE, ci şi din Senat. Foştii săi colegi ştiu că a plecat din partid din cauză că Tăriceanu l-a pus pe Chiţoiu coordonator de zonă, adică şef peste Niţu, în condiţiile în care celelalte filiale din ţară nu aveau supervizor.
Explicaţia aruncată presei a fost alta: că 3 social-democraţi (Remus Grigorescu, Adrian Buşu şi Dumitru Lovin) ar urma să vină la ALDE direct prin Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului şi, vezi Doamne!, aceştia ar fi reprezentat un pericol pentru construcţia lui Niţu, întrucât ar avea în spate grupuri de interese. Poveşti!

În doar câteva săptămâni, extrem de prost sfătuit de consilierii săi, Dan Niţu a bifat un nou eşec în politică. Partea şi mai proastă a lucrurilor este că, aşa cum am mai spus, Dan Niţu a încurcat foarte mulţi oameni. A convins sute de vâlceni să-l urmeze la ALDE. Alina Lupu, Elena Caplea, Dorel Jurcan, Constantin Niţu (Horezu), Edi Vârlan şi mulţi alţii au avut încredere în el, şi-au riscat carierele, unii chiar şi locurile de muncă. Pentru ce? Pentru ca fostul senator să fugă de pe câmpul de luptă şi să-şi lase „armata” în bătaia puştilor adversarilor. Luni, Niţu făcea pe fata mare şi susţinea că nu vrea să mai facă politică, deşi, câtă vreme a fost parlamentar, afacerile i-au prosperat. Pe de altă parte, demisionarul Niţu este de câteva zile cu căciula în mână la PSD. Chiar şi în ziua în care a demisionat, s-a consultat cu Costi Rădulescu, iar acesta din urmă i-a transmis că îl aşteaptă la PSD, în câteva zile, după ce se linişteşte. Sigur că, după gafa de luni, îl aşteaptă cel mult ca finanţator, ca pe un fel de băgător de seamă, nu în locul lui Laurenţiu Coca, cum Niţu şi-ar fi imaginat. Prin demisiile de luni, Dan Niţu nu numai că a pus cruce carierei sale politice, dar şi-a compromis total imaginea publică şi a alimentat foarte multe speculaţii.
Una vine chiar de la foştii săi colegi din Parlament, care, cu destul de multă logică, spun că, în general, un om nu poate demisiona din Senat sau din Camera Deputaţilor decât dacă cineva i-a arătat o „pisică”, una foarte urâtă. În astfel de cazuri, lucrurile se tranşează la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, unde, de regulă, se lasă cu capete tăiate. De aceea, este posibil ca cel vizat să prefere să nu mai fie parlamentar, adică să câştige timp şi mai multe şanse.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button