Liga II

CSM-ul e prea sărac pentru a visa la o promovare în Liga I

Dumitru Brânză, directorul executiv al echipei FC Botoşani (care în sezonul trecut s-a clasat pe locul 7 în Seria a II-a a Ligii a II-a) a declarat pentru site-ul www.liga2.ro, că, pentru a promova în primul eşalon valoric al ţării îţi trebuie un buget de minim două milioane de euro şi nu – atenţie! – 600 de mii de euro, cât a avut clubul moldovean în sezonul precedent. Majoritatea formaţiilor de Liga a II-a, care realizează performanţa de a ajunge la aceeaşi masă cu Steaua, Dinamo sau Rapid, au avut la dispoziţie între 1,3 şi 2 milioane de euro pentru a-şi atinge obiectivul.
La Vâlcea, din ceea ce se aude, CSM-ul a avut în campionatul trecut un buget de nivelul Ligii a III-a, doar 50 de mii de euro cheltuind acţionarul majoritar Cătălin Rufă. În aceste condiţii, e greu de crezut că Rufă are puterea financiară de a duce vreodată clubul din Zăvoi în prima divizie, mai ales că niciun fotbalist cu nume nu va accepta să joace pe un salariu de maxim 1000 de euro pe lună, la care se adaugă, bineînţeles, primele de joc. „În străinătate, salariul e baza, nu prima de obiectiv. Ronaldo nu câştigă 100 de mii de euro pe sezon, ci 10 milioane, astfel că primele de joc nu sunt atât de importante”, ne-a spus un fotbalist de la CSM Rm. Vâlcea, sub protecţia anonimatului. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button